iunie 27, 2008

De ce se uită domnişoarele la fotbal?!





Indiscutabil fotbalul este laitmotivul acestei veri, fapt datorat fireşte Campionatului European ce se află pe ultima sută de metri şi care-şi intensifică în popularitate odată cu apropierea meciului din finală. Nu pot să fac anumite pronosticuri, este total ineficient, căci se pare cuvîntul "imprevizibil" a devenit motto-ul acestei competiţii.

Aflîndu-mă în postura de spectatoare, mi-am concentart toată atenţia şi spiritul de observaţie atît asupra meciurilor propriu-zise, cît şi asupra lucrurilor şi fenomenelor sesizabile după limitele stadioanelor. Şi-aici mă refer la reacţia şi răsunetul acestui campionat de avengură în rîndul tuturor amatorilor de fotbal de pe mapamond. În timpul cît se derulează meciurile e o stranitate să întîlneşti pe stradă vreun om; unii stau comod în fotoliu şi urmăresc meciurile în faţa micului ecran; unii împreună cu gaşca urmăresc jocul la ecranele instalate în exclusiv pentru acest eveniment în locurile publice şi de agrement. Şi, dacă în mulţimea de suporteri pînă nu demult era o raritate să întîlneşti repezentanţi ai sexului frumos, apoi acum femeile nu numai că nu mai constituie o minoritate, ci-şi susţin în egală măsură echipele favorite în cel mai pasional mod. S-au schimbat oare atît de tare tendinţele în sport? Urmăresc oare cu interes domnişoarele cei 22 jucători te pe teren şi sunt captivate de jocul în sine sau e un simplu moft de-a fi în rînd cu lumea? Am pus aceste întrebări pentru că nu o singură dată mi-a fost dat să întîlnesc domnişoare care în pofida faptului că n-aveau habar de regulile, tacticile, strategiile acestui joc îşi manifestau mult mai ţipător pledoaria pentru acest gen de sport decît bărbaţii.Uneori chiar e nostim să vezi o femeie care-a stat ţintuită în fotoliu cu pumnii puternic strînşi şi cu ochii ţintă la meci care-ntreabă în minutul 85 în ce tricouri este echipa pe care-o susţine. :)

Nu, să nu credeţi că cele relatate mai sus sunt lucruri valabile pentru toate suporteriţele. Sunt unele mult mai înarmate cu informaţii şi versate în domeniu chiar decît bărbaţii, fapt pentru care le port toată admiraţia. Altă chestie interesantă e că în ultimă vreme mai toţi reporterii sport tv sunt de genul feminin.Oare nu mai sunt bărbaţi pricepuţi în domeniu? Explicaţia e mult mai simplă decît mi-o imaginam. Dacă v-aş pune în faţă două opţiuni: cea de a urmări un reportaj tv în direct de pe stadionul de fotbal realizat de un domn sobru în tricou alb sau cel făcut de o domnişoară simpatică în stil "ştrengăriţă", cochetă şi zîmbitoare, ce-aţi alege? Indiscutabil.Cea de-a doua obţiune. POate în competenţă de materie de fotbal şi cedează domnişoara, însă atmosfera ce ţi-o oferă chipul şi vocea ei te predispune involuntar la jocul ce urmează. Aşa că jos pălăria în faţa iubitoarelor de fotbal!

iunie 15, 2008

SMS MANIA



În pofida faptului că servicul SMS se consideră drept cea mai banală şi simlplă funcţiune a telefoanelor mobile ultramoderne, chiar dacă au apărut servicii alternative şi mult mai eficiente de transmitere a datelor, precum MMS-urile sau mesajele e-mail trimise direct de pe celular, remarc că sms-urile n-au pierdut deloc în popularitate. Acest fenomen fiind denumit, pe bună dreptate "
sms mania" . Şi, dacă pînă nu demult adolescenţii erau utilizatorii NR. 1 al acestui serviciu, apoi acum, nu mai este o mirare să vezi pe stradă, în parcuri, în mijloace de transport...( oriunde!) femei, bărbaţi, bătrînei tastînd cu o viteză uluitoare butoanele telefonului cu siguranţa că peste cîteva clipe mesajul lor vor ajunge la destinatar.


Toate bune şi frumoase pînă aici... Doar că, ca şi celelalte lucruri bune cu care te acomodezi uşor, sms-urile au început să creeze dependenţă, şi nu exagerez deloc cînd spun asta. De multe ori mi se întîmplă să observ dintr-o parte comportamentul acestor oameni ( de ce mi-ar fi ruşine să remarc că, într-o oarecare măsură, intru şi eu în tagma lor). Cum poţi să-ţi dai seama dacă te raliezi şi tu acestei categorii? Uşor! Încearcă să renunţi pentru o perioadă de timp( spre exemplu, o săptămînă) la scrierea tradiţionalelor sms-uri, iar dacă începînd cu prima zi simţi o stare de vacuum, lispă, neajuns, te simţi ciudat, neplăcut , să ştii c-ai păţit-o rău!


Atunci cînd ne-aflăm la coadă pentru a achita careva taxe, cînd aşteptăm ore în şir să cumpărăm ceva fiind enervaţi la culme de vînzătorul leneş, cînd aşteptăm cu disperare autobuzul la oprire sau pur şi simplu cînd n-avem ce face...acestea sunt momentele cînd scrierea unui sms devine o necesitate vitală, avînd misiunea deloc uşoară să ne despovăreze de stres şi plicitiseală. Iar efectul nu întîrzie să apară, căci imediat ce ecranul telefonului îţi comunică ştirea "mesaj trimis" simţi un comfort total, de parcă ţi s-a luat o piatră de pe inimă. Însă în această situaţie nu putem să nu observăm comportamentul egoist al expeditorului , căci folosind sms-urile ca pe o de terapie şi o metodă de eliberare de energie negativă, nu ne dăm seama că putem crea discomfort, deranj persoanei căreia îi adresăm acest mesaj. Iar pesroana de la celălalt capăt al conexiunii se vede în stupida situaţie de a-ţi răspunde cu cîteva banalităţi şi cuvinte formale care-i consumă inevitabil cîţiva cenţi de pe cont.


Ce-ar trebui să facem cînd sesizăm că cădem în această "capcană" ? Să-ncercăm să ne debarasăm de această deprindere, să utilizăm sms-urile doar în cazurile de utilitate maximă, în caz contrar riscăm să ne transformăm viaţa reală într-un perpetuu joc virtual. Inovaţiile tehnice au fost concepute să ne faciliteze viaţa, să ajute creierul uman, dar nu să-l înlocuiască....

iunie 02, 2008

Limba română la Tiraspol-vorbită doar la ureche



Întîmplarea a făcut ca să ajung în aşa zisa capitală a Transnistriei-Tiraspol tocmai în ziua de 1 iunie, zi în care toată omenirea îşi îndreaptă privirea din cursul său accelerat spre generaţia tînără, spre florile planetei-copii. Străzile Tiraspolului erau ticsite pînă la refuz de cete de copii ce-aveau în mîini baloane de tot soiul de culori, dar n-am fost scutită de "plăcere" de-a-întîlni în cale şi cete de soldaţi şi miliţieni cu revolvere la şold. O combinaţie impresionantă! Dar, din cîte-am observat, prezenţa lor nu mai este un motiv de mirare pentru locuitorii de-aici, e un lucru mai mul ca firesc...

Odată ajunsă captivă în torentul de trecători din centrul Tiraspolului, urechile mele vrînd-nevrînd au fost puse-n gardă, fiind provocate să distingă amalgamul de cuvinte pestriţe slab perceptibile din gălăgia mulţimii. Un joc extrem de interesant, ţinînd cont de caracterul multiligvism al populaţiei din teritoriu. Dominante, fireşte, erau cele din limba rusă, însă nu despre aceasta vroiam să vorbesc. Oricît de tare nu mi-am ascuţit auzul, n-am avut mare noroc să întîlnesc prea mulţi vorbitori de limba română. Ce-i drept, am avut această revelaţie. Doar că a trebui să fac sforţări considerabile, căci chiar dacă şi mai sunt vorbitori de română în regiunea transnistriană, ei nu doar că sunt în minoritate dar fac tot posibilul pentru a-şi eschiva identitatea, avînd probabil complexe din această cauză. Aceasta m-a şi pus pe gînduri. În zadar se vorbeşte despre consolidarea teritorială a Republicii Moldova odată ce nu se va schimba mentalitatea moldovenilor şi vorbitorilor de limbă română din zona transnistriană.

Întîlnisem mai mulţi trecători care vorbeau în română, dar treceau brusc la rusă odată ce observau că sunt priviţi cu suspiciune şi inferioritate de ceilalţi.Alţii, pentru a nu bate la ochi, vorbeau în şoaptă în română pentru a nu fi auziţi de ceilalţi, iar odată ce simţeau asupra lor privirile aţintite a trecătorilor se simţeau jenanţi.E un fenomen pe care eu, ca să fiu sinceră, nu prea îl înţeleg.Uneori această adaptabilitate a poporului nostru devine supărătoare. De ce-ar trebui să ne stîlcim limbile cu o limbă străină renunţînd cu uşurinţă la limba mamei la noi acasă doar ca să le facem pe plac străinilor şi veneticilor?...

Rezolvarea problemei transnistriene nu se va realiza neapărat prin implicarea organismelor internaţionale, ci doar prin noi, printr-o muncă continuă de conştientizare şi sensibilizare a populaţiei din teritoriu. Trebuie să se înţeleagă că noi suntem capabili să soluţionăm problema prin adoptarea unei atitudini, prin mobilizarea eforturilor, iar declaraţiile vor rămîne declaraţii ...(din păcate!)





Oxana GREADCENCO