Cultul cărţii la noi

Ne place nouă sau nu, dar trebuie să recunoaştem că în zilele noastre a dispărut cu desăvîrşire cultul cărţii. Nu zic, mai există librării(chiar dacă într-un număr nesemnificativ în comparaţie cu edificiile comerciale şi de agrement), mai există şi cititori împătimiţi(ce-i drept pe-aceştia chiar poţi să-i numeri pe degete), există şi scriitori(la acest capitol o ducem cel mai bine.Căci, pe cît de straniu n-ar suna, se pare că numărul scriitorilor depăşeşte cu mult pe cel al cititorilor.Şi, ca să nu jignesc cumva cu aceste cuvinte scriitorii cu-adevărat valoroşi, mă refer la pretinşii "scriitoraşi", cum obişnuia să-i numească Eminescu).
Cum spuneam şi mai sus, la noi încă se mai scrie, şi se scrie mult, însă cantitatea nu garantează nicidecum şi calitatea.Vizitînd librăriile capitale ţi se aruncă-n ochi articole tipografice într-o varietate uluitoare, diverse genuri, diverşi autori, mărimi, culori...şi preţuri !La ultimul termen chiar e cazul să mă opresc, căci preţurile la cărţi cresc cu fiecare an ca pe drojdie.Ca să-şi achiziţioneze un articol nou pentru biblioteca personală( m-ar bucura să ştiu că s-a mai păstrat un asemenea obicei), cetăţeanul nostru trebuie să iasă din casă cu nu mai puţin de cîteva sute de lei în buzunar.Pînă şi o elementară cărţulie de colorat pentru preşcolari de numai cîteva pagini costă minimum 20 lei, nu mai zic de exemplare vaoroase sau enciclopedii care te costă nu mai puţin de 200 lei(echivalentul a 1/4 din salariul unui profesor).
Şi totuşi, în lipsă acută de cititori şi cumpărători de cărţi, anual la noi se editează destul de multe cărţi(nu mă refer la manuale). Precum era şi firesc, din lipsă de susţinere şi finanţare, tot ce iese de sub tipar se editează într-un număr limitat de exemplare, iar noile produse editoriale nu sunt mediatizate suficient în mass-media pentru a trezi curiozitatea şi interesul publicului larg. Deaceea ele rămîn să zacă în praful magazinelor şi librăriilor.Şi e mare păcat. Căci selectiv printre apariţiile de ultimă oră se găsesc cărţi cu-adevărat bune care aduc un suflu nou cadrului literar basarabean. Cărţi ce merită a fi citite.
Din păcate, la noi în societate nu mai este sesizabil dialogul spiritual dintre scriitori şi popor. Pe timpuri, scriitorii erau consideraţi un fel de păstori ai neamului, ocupau un loc decisiv în viaţa social-culturală a ţării. Scriitorii erau cunoscuţi. Veneraţi. Apreciaţi.În anii de renaştere naţională, Uniunea Scriitorilor era considerată cea mai prestigioasă instituţie culturală din ţară, la tribunele sale erau discutate problemele ce ne vizau pe noi toţi, se lucra intens la ridicarea nivelului de cultură. Scriitorii organizau sistematic întîlniri cu cititorii lor, vizitau satele şi cătunele cele mai îndepărtate, mai vedeau care e starea de lucru, ce mai face, cum se descurcă lumea...pe cînd acum? Poate să-mi spună un scriitor consacrat sau măcar şi începător care a fost ultima sa întîlnire cu cititorii, mai ales cu cei din mediul rural?
O societate nu va funcţiona niciodată normal atîta timp cît nu va exista o coeziune strînsă dintre viaţa culturală, socială şi cea politică. Cu regret, la noi aceste trei aspecte nu sunt în consens. Prea suntem măcinaţi de nevoile cotidiene, de goana după bani/avere uitînd să ne îngrijim de cel mai sfînt-de sufletul nostru. Şi totuşi, în această stare de inerţie economică au mai rămas scriitori devotaţi cuvîntului care continue să scrie/publice/editeze chiar dacă munca lor rămîne a fi una sisifică.
Apropo, zilele acestea au fost decernate premiilor literare pentru anul 2007 de către Uniunea Scriitorilor.Iată şi laureaţii :poezie - I. Hadârcă, publicistică - S. Baştovoi, ştiinţă literară - Al. Burlacu, literatură pentru copii - Gh. Calamanciuc, debut - Gh. Matcin. Personal port un nemărginit respect pentru scriitorii care nu contenesc să creadă că totuşi se mai poate schimba ceva , că frumosul va schimba lumea !

Oxana GREADCENCO

Egalitate în genuri?!

Natura a înzestrat specia umană cu puteri fabuloase, uimitoare chiar. Cu toţii am fost binecuvîntaţi de Cel de Sus cu un dar ce ne deosebeşte de regnul animal, cel de a gîndi, a percepe şi de a te face înţeles ce-ar însemna, într-un cuvînt, raţiunea.
În ce măsură ne putem folosi de acest privilegiu milenar ne priveşte pe fiecare în parte. Însă, prin această iniţiere, doresc să combat existentul mit precum că femeile ar fi inferioare bărbaţilor. De provinienţă biblică, acest mit a pus stăpînire pe minţile oamenilor, implantîndu-se tot mai adînc în conştiinţa noastră.
Dar, de facto, epoca în care trăim sau, mai bine zis, realitatea în mrejele căreia ne zbatem ne-aduce şi va continua să ne-aducă exemple convingătoare ce combat cu desăvîrşire această afirmaţie, după mine, eronată.
Femeia contemporană a reuşit să se adapteze la cerinţele existenţiale, începînd să monopolizeze cu iscusinţă toate domeniile vieţii. Nu mai constituie o raritate să vezi o femeie la volan, o femeie remarcată în ştiinţă sau o femeie iniţiată în politică. Şi, cel mai curios e faptul că în orice cicumstanţe s-ar afla, femeia întruchipează perfect şi feminitatea, şi inteligenţa, şi tăria de caracter, depăşind cu mult reprezentanţii ”sexului tare”. Istoria n-a dus lipsă de asemenea femei şi doar la auzul unor nume atît de sonore precum ar fi Jana D Arc, Marie Curie, Valentina Tereşkova sau Elizaveta II-a te convingi de justeţea acestei expresii.
Nu-ncerc să neg rolul incontestabil al bărbaţilor în dezvoltarea omenirii. Şi totuşi, de ce-ar avea bărbaţii vreun previlegiu faţă de femei?Oare, chiar pentru că sunt mai tari?...

Oxana Greadcenco

Alexei Mateevici-Prorocul Unirii

Alexei Mateevici –prorocul UNIRII

16 martie 2008- 90 de ani din ziua naşterii preotului-poet Alexei Mateevici

Fiecare epocă îşi are eroii săi, personalităţile sale devenite ulterior modele veritabile pentru predecesori datorită meritelor, capacităţilor şi calităţilor de excepţie cu care-au intrat în istorie. De obicei, aceşti oameni au un profil asemănător: modeşti, curajoşi, plini de entuziasm şi tenacitate, altruişti, cu gîndul mai mult la idealurile şi aspiraţiile poporului său decît la viaţa şi comfortul personal. Asemenea calificative vin să contureze într-un mod fericit din negura anilor chipul unui OM care exprimă o epocă din istoria şi cultura spaţiului românesc dintre Nistru şi Prut. Vorba e de preotul, cărturarul, poetul şi profetul Alexei Mateevici, cel care a luptat cu toată simţirea sa românească întru împlinirea visului suprem –UNIREA, asta în pofida tuturor restricţiilor de partid existente la vremea aceea . Or, nu era atît de simplu să te declari la 1917 sus şi tare că eşti român şi punctum, vorba marelui Eminescu. Mateevici a avut cutezanţa să o facă . Astfel , la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia ce s-a desfăşurat la Chişinău în perioada 25-28 mai 1917, el avea să declare în cuvîntarea sa ce-a trezit multă admiraţie următoarele : ”Trebuie ştim că suntem români , strănepoţi de-ai romanilor , şi fraţi cu italienii , francezii , spaniolii şi portughezii . Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi . Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă . ” , ca mai apoi să
adauge : “N-avem două limbi şi două literaturi , ci numai una , aceeaşi cu cea de peste Prut“. Aceste mărturisiri de o ţinută patriotică remarcabilă denotă sincera şi neprefăcută dorinţă a lui Mateevici de a-şi lumina şi îndrepta poporul spre calea cea dreaptă , adică spre originile milenare , spre adevărata noastră identitate , spre limba , tezaurul , istoria , credinţa şi , în genere , spre toată fiinţa noastră românească .
Descendend dintr-o familie de intelectuali cu tradiţii vechi patriarhale stabilite în tîrguşorul Căuşeni, a ştiut să venereze frumuseţile şi splendorile meleagurilor locale, imortalizîndu-le în nemuritoarele sale versuri. Faptul ca a văzut lumina zilei la Căinari, iar mai apoi copilărind la Zaim, aflîndu-se de mic copil printre ţărani, printre veşnicile lor chinuri şi necazuri şi-a lăsat o amprentă viabilă în întrega sa activitate literară. Poeziile sale sunt pătrunse de un profund spirit revoluţionar, manifestîndu-şi astfel nemulţumirea şi îngrijorarea pentru “acei ce-n jug şi chin / Pe-a lor spinare ţara ţin , /Cari în robie şi necaz / Voinici , puternici au rămas .“ Aflat mereu printre ghimpii străiniei, departe de adevărata sa dimensiunea spirituală, a purtat corespondenţe permanente cu cei de acasă, dar şi cu distinse personalităţi din Basarabia şi România, precum ar fi Pan Halippa, Simion Murafa, Ioan Bianu, Nicolae Iorga, Nichifor Crainic etc Aceste contacte l-au determinat să reziste vitregiilor timpului în care se afla, deschizîndu-i totodată noi perspective pentru desfăşurarea firească a activităţii sale literare, publicîndu-şi versurile în mai multe reviste de la Chişinău, cît şi din Iaşi .
În aşa mod, în sfîrşit, mesajul poeziilor sale puteau să ajungă la cititor. Se stabilise o legătură organică între Poet şi Popor. Într-o poezie de-a Sa cu titlul “Basarabenilor“ el avea să se adreseze neamului său: “Să ştiţi de nu veţi ridica / Din sînul vostru un proroc, / În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga “. Iar dorinţa sa se realizase, căci chiar el urma să devină prorocul de care amintise .
Am parcurs imaginar biografia acestui scriitor nu pentru a aminti de vredniciile Sale, ci pentru a înţelege o dată şi pentru totdeauna ce-a însemnat şi ce mai înseamnă făptura acestui OM pentru împlinirea noastră spirituală ca neam. Pe lîngă faptul că este autorul “Limbii noastre “, imnul de stat a R.Moldova, Mateevici rămîne în sufletul şi conştiinţa noastră drept cel mai de seamă patriot, iubitor de tot ce este legat în mod esenţial de acest popor. Anume pentru aceste calităţi Mateevici este iubit (şi va fi iubit întotdeauna), astăzi existînd zeci de instituţii de învăţămînt şi străzi ce-I poartă numele, mai multe busturi cu chipul poetului, fiind înfiinţată Casa-muzeu “Alexei Mateevici “ la Căinari şi Zaim. E unicul mod de a-I cinsti şi păstra vie memoria.Căci, precum spunea şi Eugeniu Lovinescu “Pe morţi nu trebuie să-i cinstim numai comemorîndu-i la aniversări şi ocazii solemne , ci să-i aducem printre noi , oricînd e nevoie de exemple şi de îndreptare ; ei sunt şi degete de lumină ce ne arată drumurile şi catapulte ce le curăţă ...“


Oxana GREADCENCO , 17 ani
Liceul Teoretic Fîrlădeni
r-nul Căuşeni

Sărbătoarea Dragobetelui la Liceul Teoretic Fîrlădeni

De Dragobete, dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întîlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cîntînd în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase(folosite pentru descîntece de dragoste), dacă vremea era urîtă se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi poveşti. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decîr ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie pedepsite de Dragobete. Chiar dacă mai ”pedepsea” şi femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putînd fi socotit un veritabil Cupidon românesc .
Chiar dacă şi-a cam pierdut actualitatea de odinioară, totuşi această sărbătoare rămîne a fi una semnificativă în calendarul lunii februarie, fiind aşteptată cu multă nerăbdare de cei care mai contunue să creadă în perpetuarea neamului nostru prin tradiţiile şi valorile ancestrale. Printre aceştea sunt şi elevii Liceului Teoretic Fîrlădeni care au organizat cu această ocazie o serată de odihnă cu genericul sugestiv ”Bună seara, iubire!” . Cuprinzînd un vast program artistic, această manifestare a avut drept scop familiarizarea elevilor cu istoria sărbătoririi Dragobetelui pe meleagurile noastre, originea şi specificul acestei datini. Înscenările, versurile, declaraţiile de dragoste, cîntecele şi dansurile pregătite cu multă asiduitate de clasele a XI-a sub îndrumarea profesoarei Antonina Cucovici au constituit garanţia unei seri de neuitat. Spre final, spectatorilor le-a revenit dificila misiune de a declara ”Romeo”şi ”Julietta” serii avînd ca criteriu felul de prezentare a fiacărui participant . Aceştea s-au dovedit a fi Oxana Pleşco din clasa XI-B şi Eugen Manza din clasa XI-A care au cucerit publicul prin ineditul evoluării lor .
Asemenea activităţi nu sunt străine elevilor liceului nostru, şi totuşi de data aceasta serata s-a bucurat de un succes uimitor . E un fapt ce denotă utilitatea organizării acestor manifestări care pe lîngă caracterul lor educativ, aduc multă dispoziţie şi voie bună (atît de necesară elevilor) după o săptămînă dificilă şi tensionată .

Oxana Greadcenco ,
Preşedintele Senatului de Elevi
Liceul Teoretic Fîrlădeni , raionul Căuşeni

Elogiu tuturor femeilor

Sărut, femeie, mâina ta ...
( Dumitru Matcovschi)

Sărut, femeie, mâina ta
Întotdeauna muncitoare,
Atît de mică şi de floare...
Sărut, femeie, mâina ta .

Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită,
Să odihnească liniştită.
Ca o aripă ce-a zburat.

Copii dorm în cuibul lor...
Nevinovat li-e somnul, mamă:
Tot fără griji şi fără teamă...
Copii dorm în cuibul lor.

Şi-alături mâina ta, aici,
La căpătîi ca o lumină,
Alintătoare şi blajină,
Alături mâina ta, aici .

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă şi de scînteie,
De Împărată şi de Zee ,
Sărut, femeie, ochii tăi .

Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja Soarelui-răsare...
Sărut cuminte vorba ta.

Sărut şi părul tău frumos,
Îmbătător ca o secară
Cînd o-nfioară vînt de seară.
Sărut şi părul tău frumos .

Şi cad, iubito, în genunchi
Şi îţi sărut piciorul, care
De rădăcină e şi doare...
Şi cad, iubito, în genunchi.

Tăcerea-blestemul societăţii basarabene

Pretindem că trăim într-o societate democratică. Acest “adevăr “ ne este implantat zilnic direct în vene, cu mari doze de speranţe, vise neîmpărtaşite şi promisiuni deşarte. Iar noi, fiind un popor cu puterea mai mult în cuvînt şi sentiment decît în raţiune, ne acceptam docili rolul în poveştile fără de sfirsit , trîmbiţate în permanenţă la radio ,TV sau tipărite în pretinsele ziare “independente”. Probabil, din “dorul” şi “stima” faţă de perioada sovietică sau din datoria morala pentru dictonul popular ,, capul plecat, sabia nu-l taie “, în societatea de astăzi mai sunt sesizabile vestigiile vremurilor “de aur “ .
Ne-am obişnuit cu ideea că cineva trebuie să gîndească în locul nostru, să facă ceia ce e de datoria noastră şi , pîna la urmă ,… să mănînce din pîinea noastră, crescută în truda braţelor şi sudoarea frunţii. Muncim pămîntul străinilor în timp ce ale noastre stau pustiite, îngrijim bătrînii vitregi, odată ce acei ce se numesc
“luminoşi ca sfinţii “ îndură foame şi ger, iar copii, cei care sunt speranţa Moldovei de mîine, devin vrînd-nevrînd copii ai străzii .
Iar noi tacem , caci suntem un popor loial , paşnic. Iar asta , Doamne , ne este cea mai cruntă nenorocire şi cel mai aprig blestem. Caci nu întotdeauna tăcerea e de aur ( !)
Atîta timp cît vom pleca capul smerit la orice influienţă internaţională de prost-gust, ignorînd cu desăvîrşire “cei trei stîlpi pe care se ţine neamul”, vorba scriitorului nostru Ion Druţă; atîta timp cît vom pluti într-un imens ocean al inconştiinţei şi crizei de identitate, iar în sufletul nostru se va stinge sentimental vital al trecutului; nu vom exista ca neam. Căci, odată ce scinteia demnitaţii de neam e strivită sub carapacea nedreptăţii şi neştiinţei, odată ce trecutul glorios e absorbit de avalanşa istovitoare a prezentului, un neam nu mai rămîne neam .
În gînd îmi stăruie o întîmplare din copilarie. Împreună cu copii din mahala ne jucam de-a “ baba-oarba”. Cu o batistă îi legasem ochii celui mai mic dintre noi şi cu ajutorul bătăilor din palme stabileam traictoria ce urma s-o parcurgă. Însă, cineva prin viclenie l-a îndreptat spre o surpătura, iar picioarele celui cu ochii legaţi ajunsese drept în noroi. Poate e o asociaţie nereuşită, dar prin prisma acestei întîmplări naive remarc şi mai mult hîdoşenia şi vicisitudinile societatii noastre. Cu batiste de plumb la ochi, orbecăim şi noi prin întuneric, dirijaţi de baghetele “magice” a pseudosalvatorilor noştri.
Schimbarea trebuie să vină de la fiecare . E timpul să ne trezim din “somnul cel de moarte”, să ne unim eforturile în cauza pentru care pledăm, caci “unde-i unul
nu-i putere, unde-s doi puterea creşte “. Această zicală străbună ar trebui să fie un crez pentru cei cu inima româna, ca sunt gata să se jertfească pe altarul cel mai sacru: LIMBA şi CULTURA ROMÂNĂ .
Iar pentru asta, repet : Schimbarea trebuie să vină de la fiecare !

Oxana GREADCENCO

Transfuzie de toleranţă pentru o societate cronic bolnavă...

Nu mai este pentru nimeni o noutate că trăim o epocă a informatizării . Primim zilnic prin intermediul TV-ului , radioului , Internet-ului , cărţilor , ziarelor o porţie mare de informaţie într-o diversitate şi complexitate uluitoare , încît singuri ne uimim cum de e în stare creierul nostru să asimileze atîtea cunoştinţe noi . Însă , precum era şi firesc , o parte minoritară din această cantitate de informaţie depozitată în creierul nostru e folosită şi aplicată eficient în viaţa noastră
cotidiană . De cele mai multe ori , ea rămîne stocată în creier fără ca să fie trecută prin raţiune şi să fie conştientizată . În aşa mod se crează unele stereotipuri privind o problemă sau alta , iar în consecinţă suferă mai multe persoane care nu poartă o vină directă pentru stuaţia în care se află . În cele ce urmează voi încerca să combat existentul mit precum că persoanele infectate cu HIV/SIDA prezintă un real pericol pentru cei care-i înconjoară . Chiar dacă cu toţii cunoaştem metodele de transmitere şi infectare cu acest virus , nu întotdeauna ştim să ne comportăm adecvat cu aceste persoane , tratîndu-le cu frică şi incertitudine .
Infecţia HIV este o boală ca orice alta , omul infectat este la fel ca orice
altul .Adesea este omul de lîngă noi . Astăzi în întreaga lume sunt aproximativ 44 milioane de personae seropozitive , adică infectate HIV .Jumătate dintre aceştea sunt tineri cu vîrste cuprinse între 15-24 ani ! Prin cercetări susţinute s-au obţinut rezultate deosebite în domeniul tratamentului prin descoperirea metodelor antiretrovirale , îmbunătăţindu-se durata şi calitatea celui infectat . Sentimentele discriminatorii reprezintă obstacole foarte mari şi se reflectă în toate domeniile vieţii sociale : activitatea economică , accesul la un loc de muncă , accesul la serviciile publice , administractive , juridice , de educaţie , de sănătate şi alte bunuri şi facilităţi . Persoanele seropozitive au aceleaşi drepturi fundamentale ca orice altă persoană : Dreptul la viaţă ; Egalitate în faţa legii ; Dreptul la muncă ; Dreptul la intimitate ; Libertatea de expresie şi opinie ; Dreptul de a se căsători şi întemeia o familie ; Dreptul de a participa la viaţa socială , politică , culturală etc.Şi , deşi există o legislaţie cu privire la drepturile omului , în practică s-a demonstrat că aceste prevederi sunt încălcate în privinţa persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA , fie din necunoaştere , fie din teamă , fie intenţionat .
Discriminarea este o problemă şi va continua să fie atîta timp cît preferăm să ne ascundem de realitate , atîta timp cît preferăm să fim pe margine , niciodată implicaţi .Atîta timp cît vom compătimi fără să acordăm sprijin , discriminarea va încolţi în inimile noastre şi va creşte mereu , ca neghina ce n-a fost stîrpită la timp din lanul de grîu , iar acum a acaparat toată recolta .Pentru a depăşi aceste momente de grea cumpănă şi a supraveţui , aceste persoane au nevoie de ceilalţi , de înţelegere , comunicare , toleranţă , dar în nici un caz de milă şi compasiune . Trebuie să înţelegem că între persoanele seropozitive şi ceilalţi nu trebuie ridicate bariere , că persoanele seropozitive au aceleaşi capacităţi intelectuale ca şi ceilalţi , că toţi suntem oameni şi putem conveţui în armonie .Integrarea socială a persoanei infectate depinde de modul în care este tratată de cei din jurul său , de atitudinea şi comportamentul acestora .
Persoanele afectate HIV trăiesc cu noi şi încearcă să o facă normal şi demn , bucurîndu-se de tot ceea ce se numeşte ”viaţă” . Luptă cu boala şi deseori trebuie să lupte cu ignoranţa , neînţelegerea şi ostilităţile celor din jur . Trebuie să le respectăm drepturile , să-i acceptăm , să fim alături de ei , fiindcă nu se ştie cît timp vor mai fi alături de noi ...
Nu-i izola sau abandona ! Cu toţii ne temem de ceea ce nu cunoaştem , iar imaginaţia sporeşte temerile . Pentru a îndepărta frica de necunoscut , informează-te !

Oxana GREADCENCO

Traficul de fiinţe umane-robia secolului XX

Încă de la apariţia sa, omul reprezintă elementul cel mai desăvîrşit al acestui univers, simbolul suprem al plenitudinii şi împlinirii prin ratiune. Viaţa, sau mai bine zis, modul în care ne reuşeşte să luăm tot ce-i mai bun de la viaţă ne diferenţiază de ceilalţi, făcîndu-ne în acelaşi timp să fim toţi diferiţi, dar egali. Ne sunt oferite mai multe obţiuni, în rest alegerea ne aparţine …
Deseori neputinţa de a face o alegere corectă, lipsa cuvenită de experienţa, cît şi diversitatea usturătoare a realităţii constituie factorii principali ce duc la inevitabilele eşecuri personale. Eşecuri care, nimijlocit ne marcheaza existenţa, lăsînd amprente adînci în destinul fiecăruia din noi. Un pas greşit poate duce la ruinarea tuturor viselor, ne poate distanţa fulgerător de idealuri şi scopuri
supreme, dar totodata poate servi drept punct de pornire, moment decisiv ce ne determină să începem o filă curată a unei altei vieţi .
Probabil, chiar acum vă întrebaţi ce legătură ar avea cele enunţate mai sus cu tema eseului ce urmează să-l scriu. De fapt, prin această iniţiere îmi propusesem să combat existentul mit precum că victimile traficului de fiinţe umane ar fi nişte persoane dubioase, făra identitate spirituală şi lipsite de orice principii morale. Viaţa de cel mai multe ori ne prilejuieste momente pînă într-atît de imprevizile încit toate tentativele şi incercările de a salva situaţia se dovedesc a fi ineficiente şi inutile. Astfel, vrînd-nevrînd, ne trezim dezarmaţi în faţa realităţii dure din exterior. Odată conştientizat, acest adevăr ar trebui să ne schimbe atitudinea faţă de aceste persoane care au ajuns unde au ajuns nu din propriile intenţii, ci din cauza circumstanţelor nefaste în care s-au pomenit. Înţelegînd aceasta începem a privi la acest fenomen cu-adevărat groaznic cu alţi ochi. Toleranţa ne face să vedem in notiunea de “traficul de fiinţe umane “ nu numai un flagel social devastator, ci şi unul ce atacă specia umana, o degradează, ţintind în valorile şi normele morale obţinute de-a lungul timpului în urma experienţei milenare a omenirii. Vitregiile acestui timp au tocit pîna într-atît din conştiinţa şi demnitatea noastra , demoralizîndu-ne, încit valoarea unui OM a ajuns să se estimeze la cîteva bancnote verzi şi murdare. Oare, de asta ne mai numim “homo sapiens “ ? Oare raţiunea ne-a fost dată ca să devorăm legăturile dintre noi oamenii, să ne facem robi şi stăpîni unii pe alţii ? …
Luaţi-vă ochii de la aceast monitor şi priviţi în jur ! Ce vedeţi oare ? O societate dirijată de instinctul primar al banilor, dezorientată, asemenea unei turme fără baci. Nu judec şi nu condamn pe nimeni. Dar nicidecum n-ar trebui să uităm faptul că aparţinem unei comunităţi, ne supunem anumitor rigori, că societatea noastra are nevoie de decizia fiecăruia din noi precum are nevoie şi de VIITORUL sau . Tot ce ia naştere în sînul unei societăţi, şi cele bune, şi mai puţin bune se datorează felului de a gîndi şi a acţiona a fiecărui individ, deci a fiecărui cetăţean în parte. Deaceea, ar trebui mai mult decît să conştientizăm că viciile şi problemele societăţii noastre sunt, în gala masura , problemele fiecaruia în parte . Iar soluţionarea lor prevede implicarea tuturor membrilor societăţii, indiferent de statutul social, vîrst, sex sau viziuni politice .
În numele viitorului acestei ţări, în numele speranţei şi a credinţei să ne mobilizăm eforturile pentru a combate flagelul secolului XXI – traficul de fiinţe umane. Acesta ar trebui să fie un crez pentru toţi cei ce cred în perpetuerea omenirii, în dăinuirea speciei umane pe acest pamînt. De-a lungul timpului omul a ştiut prin diverse forme să lupte pentru libertatea şi bunăstarea sa. Acum, aflaţi la această răspîntie de veacuri, se simte acut nevoia de a lupta pentru libertate ( cu toate că, conform legii, cu toţii ne bucurăm de autonomie şi independenţă personală), de a evada din colivia numită “ traficul de fiinţe umane “ - fenomen ce ameneninţa durabilitatea societaţii noastre .
Noi, tinerii, cei care suntem viitorul acestei ţări ar trebui să manifestăm un interes sporit faţă de această problemă. Suntem promotorii schimbării. E în puterea noastră să transformăm societatea de azi în una prosperă, lipsită de prejudecăţi ; o societate sănătoasă, mambrii căreia trăiesc în armonie desăvîrşită, fără ca cineva să se numească cumpărător, iar altcineva marfă …
Pentru a crede în viitorul de mîine e suficient să credeţi în puterile tinerilor de azi. Aveţi încredere în tinerii de azi, tineri ce se vor a fi nu numai moderni şi rebeli, dar şi conştiincioşi , informaţi, devotaţi idealurilor naţionale, pregătiţi să lupte cu orice fenomen ce le lezează drepturile sau le ameninţă libertatea . Credeţi în noi !!!

Oxana GREADCENCO

Incursiuni prin Transnistria de azi...

Vorbind cu un străin venit sa ne viziteze ţara , acesta îmi mărturisea că pînă a ne călca meleagurile , numele Moldovei i se asocia doar cu trei noţiuni : Transnistria , Vinurile de la Cricova si Mileştii Mici si traficul de fiinţe umane .Pe cit de obiectiv ne-a judecat ţara francezul nu pot spune , însa cert e că o pata neagră în imaginea Moldovei pe mapamond o constituie conflictul de pe Nistru şi , în genere , tot ce este legat de toponimul “ Transnistria “.Această denumire nu numai ca trezeşte deja repulsie in rîndul claselor politice de la noi şi din lume , dar generează într-un fel teamă , căci anume această regiune a Moldovei este considerată drept focar al nondemocraţiei , inechităţii , acolo fiind răspîndit pe larg traficul de arme şi droguri . Ei bine , sa admitem că cele expuse mai sus este purul adevăr , dar n-ar trebui nicidecum să uităm că Transnistria este populată de oameni ( marea lor majoritate vorbesc româna , în pofida faptului că deţin paşapoarte ruse şi aşa zisele acte transnistriene) , şi nu de nişte monstruleţi subjugaţi lui Smirnov .Cunosc personal persoane ce se cred români în gîndire şi simţire şi nu încearcă să-şi eschiveze identitatea , cu toate că riscă nu numai să fie numiţi “duşmani ai poporului“ , dar se pot alege şi cu mustrări şi pedepse din partea autorităţilor transnistriene .Însă , din păcate , această categorie e minoritară .
Cea de-a doua categorie , cea mai numeroasă de altfel , e constituită din moldoveni ce cunosc adevărul istoric , dar preferă să nu se implice , să rămînă pe
margine .Această postură e cea mai comodă.Pentru dînşii necesităţile spiritualiceşti sunt depăşite de nevoile cotidiene , interese personale şi materiale . Pe de o parte a baricadei stau virtuţile şi idealurile , conştiinţa , verticalitatea şi demnitatea de neam , iar pe cealălaltă parte stau alte interese : salarii decente , servicii comunale ieftine (în comparaţie cu noi , locuitorii de pe malul stîng al Nistrului beneficiază de gaz şi energie electrică mai ieftină de vreo trei ori) , preţuri mai accesibile la toate produsele , dar cel mai important le sunt deschise larg uşile către Rusia-mamă. Iar omul de azi , omul contemporan , fiind mai mult pragmatic şi mercantil decît conştiincios si cumsecade , fireşte îşi alege priorităţile în concordanţă cu comfortul personal , şi nu cu ceea ce-i dictează inima şi bunul simţ .Nu-i judec şi nu-i condamn pe aceşti oameni .Ei sunt victimile directe a unui regim bolnav , regim pentru care orice conjunctură de circumstanţe se transformă într-o armă de atac , iar cel mai tragic e că în calitate de instrumente sunt utilizaţi oameni absolut nevinovaţi , oameni care au dus atîta povara minciunii , încît aceasta pentru dînşii a devenit ceva ordinar .N-au avut dreptul la alegere . Ori , trăim regeşte cu Rusia şi cu fraţii noştri slavi , ori rămîneţi pe drumuri , fără spaţiu locativ , fără salariu şi asistenţă medicală . În aşa siuaţie s-au pomenit cea mai mare parte din locuitorii regiunii de est a Moldovei . Bunăoară , familia mea . Mama , pentru că n-a dorit să renunţe la cetăţenia moldavă în schimbul celei transnistriene , avea un salariu cu 25 % mai mic decît colegele ei , cu toate că muncea nu mai puţin decît cei care aveau în buzunar acte separatiste . Plus la asta , aautorităţile găseau destule pretexte pentru a concedia angajaţii încă netransnistriarizaţi . Şi , pentru că era prea de tot să avem doi şomeri în familie , tatăl a fost nevoit să adopte o altă identitate , păstrîndu-şi altfel locul de lucru , muncind şi pînă azi la o inteprindere din Tighina .Şi nu e un caz unical . Faptul că satul în care locuiesc se află la hotar cu Transnistria , i-a determinat pe mulţi consăteni să aibă acte duble , iar muţi încă mai deţin paşapoarte “născut în URSS “(paşapoartele de tip sovietic sunt valabile pe teritoriul Transnistriei).
Cea de-a treia categorie , cea mai periculoasă şi influentă este cea formată din veneticii stabiliţi aici , în mîinile lor se află toată puterea politică şi de decizie .Iar ceilalţi sunt simple marionete în mîinile lor ...Exemplu edificaor în acest sens este chiar Igor Smirnov , care nu numai ca este preşedintele Transnistriei , dar deţine o poziţie în economia de acolo foarte importantă .Familia sa (mai exact feciorul său) este proprietara Sheriff-ului , companie ce-a monopolizat întreaga piaţă din regiunea de est , avînd în componenţa sa complexuri sportive , reţele de supermarket-uri şi benzinării etc .
Conflictul transnistrian , chiar dacă este foarte mediatizat , rămîne să poarte statutul de ”conflict îngheţat ” . Se vorbeşte de formatul “5+2“ , se poartă aproape zilnic tratative , conferinţe de presă , unii analişti politici şi-au consacrat întreaga carieră profisională acestui conflict , analizează , fac mese rotunde , dezbateri ... dar rezultatul e nul ...! Asta în timp ce populaţia din teritoriu este supusă zilnic umilinţelor . Suferă nu cei de la Chişinău sau Moscova , ci suferim noi , care nu purtăm nici o vină în aceste jocuri politice , noi , cei care suntem nevoiţi să stăm în cozi interminabile ca să ne luăm certificat de migraţie (!) pentru a ajunge la rudele noastre din Tighina sau Tiraspol ; suferă ţăranii noştri , cei care sunt obligaţi să achite taxă vamală că-şi vînd cele cîteva kilograme de brînză , castraveţi sau roşii la piaţa din Bender .Chiar uneori mă mir de unde atîta răbdare şi stoicism din partea băştinaşilor . Şi asta într-o ţară ce se pretinde a fi democratică ...
N-ar trebui să excludem Transnistria din planurile şi viitorul R.Moldova . Căci , chiar dacă vom ajunge vreodată în UE (sper ca măcar prin 2050 să se realizeze acest vis ) , vom intra ca stat omogen şi integru . Autorităţile de la Chişinău n-ar trebui să uite de populaţia din stînga Nistrului . Ba mai mult , e nevoie să se lucreze mai mult cu populaţia de acolo . E o pîrghie eficientă ce poate aduce roade . N-ar trebui să uităm că , în pofida tuturor neînţelegilor existente , Transnistria rămîne un ţinut românesc , multe personalităţi notorii ce-au dus faimă Republcii Moldova în lume îşi au originile în cealaltă parte a bătrînului Nistru . E suficient să aduc exemplul lui Eugen Doga , unul dintre cei de seamă compozitori ai lumii , scriitorii Vladimir Beşleagă , Anatol Codru ş.a , ca să vă convingeţi de acest adevăr .Un dialog cultural , spiritual mai intens ne-ar apropia mai mult de fraţii noştri transnistrieni . Decît s-ar vorbi atîta despre cum să se soluţioneze acest conflict , mai bine s-ar dona bibliotecilor din Bender , Tiraspol , Dubăsari , Râbniţa , Grigoriopol cărţi româneşti , copii de acolo sunt flămînzi de slova românească , de ”Isprăvile lui Guguţă” ale lui Spiridon Vangheli , de ”Amintirile din copilărie ” ale sfătosul bunic humuleştean ...Măcar să ţinem la adăpost copii de aceste jocuri politice murdare . Daţi-le copiilor cei al lor !!!

Oxana GREADCENCO