martie 18, 2008

Egalitate în genuri?!



Natura a înzestrat specia umană cu puteri fabuloase, uimitoare chiar. Cu toţii am fost binecuvîntaţi de Cel de Sus cu un dar ce ne deosebeşte de regnul animal, cel de a gîndi, a percepe şi de a te face înţeles ce-ar însemna, într-un cuvînt, raţiunea.
În ce măsură ne putem folosi de acest privilegiu milenar ne priveşte pe fiecare în parte. Însă, prin această iniţiere, doresc să combat existentul mit precum că femeile ar fi inferioare bărbaţilor. De provinienţă biblică, acest mit a pus stăpînire pe minţile oamenilor, implantîndu-se tot mai adînc în conştiinţa noastră.
Dar, de facto, epoca în care trăim sau, mai bine zis, realitatea în mrejele căreia ne zbatem ne-aduce şi va continua să ne-aducă exemple convingătoare ce combat cu desăvîrşire această afirmaţie, după mine, eronată.
Femeia contemporană a reuşit să se adapteze la cerinţele existenţiale, începînd să monopolizeze cu iscusinţă toate domeniile vieţii. Nu mai constituie o raritate să vezi o femeie la volan, o femeie remarcată în ştiinţă sau o femeie iniţiată în politică. Şi, cel mai curios e faptul că în orice cicumstanţe s-ar afla, femeia întruchipează perfect şi feminitatea, şi inteligenţa, şi tăria de caracter, depăşind cu mult reprezentanţii ”sexului tare”. Istoria n-a dus lipsă de asemenea femei şi doar la auzul unor nume atît de sonore precum ar fi Jana D Arc, Marie Curie, Valentina Tereşkova sau Elizaveta II-a te convingi de justeţea acestei expresii.
Nu-ncerc să neg rolul incontestabil al bărbaţilor în dezvoltarea omenirii. Şi totuşi, de ce-ar avea bărbaţii vreun previlegiu faţă de femei?Oare, chiar pentru că sunt mai tari?...

Oxana Greadcenco

Niciun comentariu: