Mesaj de ADIO pentru BLOGGER si la o nouă reîntîlnire WORDPRESS

Gata! M-am mutat! La casă nouă. Virtuală, desigur. Mi-am ăcut toate bagajele, am transferat toate articolele, comentariile pe Woldpress. Nuştiu de ce, dar nu sunt prea încîntată de această mutare, chiar un pic regret că plec de pe Blogger. M-am obişnuit deja aici, chiar dacă şederea mea n-a durat mai mult de jumătate de an.

Las regretele la o parte, le mulţumesc tuturor celor care-au vizitat acest blog şi-au binevoit să mai lase şi cîte un comentariu(ion bargan,paul hodorogea maricica, elena, tudor, marian, adriana, olga, mihai g., ion şi celorlalţi) sugerîndu-le(dacă au plăcere)să-mi viziteze blogul meu actual unde voi continua să mă pronunţ faţă de cele observate în jurul meu şi în republica noastră.

La o nouă revedere şi ne reîntîlnim pe http://oxana90.wordpress.com/

Veaceslav Gojan a devenit posesorul(minimum) a medaliei de bronz!

Nu sunt prea versată în domeniul sportului de performanţă, însă un aşa eveniment ca Olimpiada m-a ţintuit şi pe mine în faţa micului ecran în aşteptarea unei "minuni", mai ales că în în competiţie a intrat şi sportivul nostru, marea noastră speranţă la Beijing-boxerul Veaceslav Gojan care a luptat cu toată fiinţa sa pentru a apăra culorile tricolorului şi imaginea Moldovei. Şi a meritat ! Acum cîteva minute în urmă Gojan a realizat un succes impresionant în faţă adversarului din India în sferturile de finală.

O mai mare bucurie pentru acest început de săptămînă nici c-ar putea fi. Victoria îi garantează lui Gojan cel puţin medalia de bronz, însă avem motiv să sperăm şi la argint, chiar şi la aur. Aşa că, un mare MULŢUMESC pentru Gojan şi mult succes în viitorul meci ! BRAVO !!!

De ce suntem atît de nesuferiţi faţă de succesele altora?!

Pentru a fi un bun cetăţean sau mai relativ zis-"un bun patriot" e neoie, mai întîi de toate, să iubeşti tot ce-i legat de ţara ta, să te bucuri şi să te mîndreşti de succesele compatrioţilor tăi şi să fii aproape de ei sufleteşte atunci cînd soarta n-a fost prea generoasă cu ei. Nu ştiu de ce, dar în societatea noastră totul e invers. O fi poate o nouă formă de manifestare a patriotismului?! Mă îndoiesc...

Avem o mîndrie atît de patetică cînd auzim despre realizările concetăţenilor noştri stabiliţi peste hotare, mîndrindu-ne că "e de-al nostru", dar asta după ce persoana în cauză a încercat să se afirme în hăţişul infernal de fenomene distrugătoare de la noi(birocraţie, corupţie etc.) şi fără a obţine puţină susţinere s-a decis să-şi încerce norocul dincolo de hotarele ţării. Aşa e modul nostru de gîndire. Cînd vedem în persoana omului de alături un talent şi conştientizăm valoarea acestuia(fără a afişa asta), în loc să-i oferim sprijin, încurajare, facem tot posibilul pentru a-l încurca, ponegri, aducîndu-l la situaţia de a renunţa la tot. Nu suntem capabili să apreciem un om la justa lui valoare, doar atunci cînd auzim că prin realizările sale are de cîştigat un alt stat, stat care i-a oferit susţinerea necesară, regretăm pierderea ce-am suportat-o cu toţii datorită propriei noastre invidii, intoleranţă şi nesuferinţă.

Suntem obişnuiţi cu ideea că suntem o ţară de rataţi, că suntem la coadă în toate topurile...cei mai săraci, cei mai beţivi, cei mai leneşi, încît perspectiva că nu e tocmai totul pierdut şi că am putea să ne revanşăm şi noi ne sperie. Mă gîndeam cu ce dispoziţie au plecat sportivii noştri la Beijing cînd toţi cei de acasă sunt siguri de eşecul lor fără ca măcar să-nceapă competiţiile, cînd nimeni din compatrioţii lor nu cred în ei şi nu sunt măcar moral alături de ei. Chiar şi-atunci cînd unul din concetăţenii noştri se-ntoarce acasă cu vreo victorie binemeritată , noi nu facem decît să dăm indiferenţă din mîină cu subînţelesul-"mare scofală, am avut de data asta un pic de noroc...".

Tragedia noastră e că nu suntem în stare să apreciem valoarea potenţialului nostru uman. Neavînd mari resurse naturale, ar trebui să înţelegem că creierile oamenilor noştri sunt marea noastră comoară, comoară care valorează de zece ori mai mult decît tot gazul Rusiei şi tot petrolul Iraqului!

Cazurile de dopaj-tot mai frecvente

Urmărind în mass-media noutăţile legate de Marele Eveniment sportiv al acestei veri-Olimpiada de la Beijing, remarc că jumătate din timpul destinat buletinelor informative sunt rezervate ştirilor de genul "2 sportive din lotul ţării X sunt suspectate de dopaj", "atletul Y a fost depistat pozitiv la testul doping", "atleţii ţării Z au fost eliminaţi din competiţie din cauza dopajului"...etc...etc...Mă întreb care e cauza? 1. A crescut competitivitatea celor care luptă cu acest fenomen sau 2.A crescut numărul sportivilor care apelează la această metodă pentru a învinge cu orice preţ. Prima variantă mi se pare mult mai logică, sigur că şi în trecut exisatu cazuri de felul acesta, doar că nu era atîta transparenţă, totul era bine camuflat şi nu ajungea la urechile publicului. Un alt motiv ar fi lipsa utilajelor ultramoderne ce identifică prezenţa unor substanţe interzise în organismul sportivului. Acum însă, cînd (s-ar părea că) există şi transparenţă, şi aparate ultramoderne, cazurile de dopaj nu mai constituie o raritate şi nu mai uimesc pe nimeni .

E regretabil că mulţi sportivi apelează la această metodă(murdară) pentru a se remarca sau pentru a obţine mult rîvnitele medalii. Probabil motto-ul sportivilor secolului XXI a devenit dictonul "Scopul scuză mijloacele", întrucît în această goană după "aur" sunt dispuşi la orice. Avînd nobila aspiraţie de-a spori prestigiul ţării lor prin colectarea a cîtor mai multe medalii, obţin inversul rezultatului scontat-nu se aleg decît cu ruşine şi cu un minus de imagine a ţării pe care o reprezintă. Sportul e un domeniu predistinat celor mai puternici şi ambiţioşi, iar sportivii ce apelează la doping dovedesc contrariu. Chiar regretabil...:(

Dacă e să trec cu vederea acest aspect neplăcut al sportului modern, nu pot măcar spre încheierea acestor rînduri să nu afişez admiraţia personală pentru tot ce înseamnă "Olimpiadă", catalogînd-o drept una din cele mai reuşite invenţii ale Civilizaţiei.

Cît de eficienţi sunt cei de la UNION FENOSA?!

Îmi aduc aminte cu groază de anii cînd deconectarea energiei electrice era un fapt firesc, întreruperi se făceu regulat(mai ales în localităţile rurale) sub absurdul pretext că se fac economii la nivel naţional din cauza insuficienţei de resurse energetice. Era un adevărat calvar! Însă lumea se obişnuise de-acum, îşi făceau din timp rezerve de lumînări, lampe de gaz, inventau diferite dispozitive din ulei...mai pe scurt, atmosfera era identică cu cea din Evul Mediu, cînd în peşteri oamenii arhaici stăteau de veghe lîngă rug ca să nu piardă minunăţia de invenţie-focul. Deconectările puteau să dureze zile întregi, iar în caz de vreme nefavorabilă, de ploi abundente sau de ninsori -chiar săptămîni. Intrase în deprinderea oamenilor şi devenise o normalitate. Cei mai fericiţi în această conjunctură eram noi, elevii, cînd puteam a doua zi să venim cu temele nepregătite avînd o justificare pe măsură. Profesorii nu se mai împotriveau, într-adevăr cum poţi să citeşti sau să scrii pe întuneric?...Scriu aceste rînduri şi am impresia că povestesc despre un trecut foarte îndepărtat, însă asemenea "tradiţii" erau arhiîntîlnite la noi nu cu mulţi ani în urmă-pînă la venirea minunei pe nume "UNION FENOSA", companie care promitea s-aducă "raiul" în satele Moldovei, asigurîndu-le cu lumină în orice perioadă a anului.

De ce-aş minţi, chiar aşa şi-a fost. Comparativ cu starea lucrurilor pînă la venirea aceste companii pe piaţa energetică din Moldova lucrurile se schimbaseră radical spre bine. Lumea a început treptat să uite cum e să trăieşti fără lumină sau cum e să-ţi petreci serile lungi de iarnă lîngă licărul abia vizibil a unei biete lumînări.

Nici acum nu prea suntem scutiţi de-aşa "sărbători". Bunăoară, din cauza ploilor care-au afectat şi liniile de înalt curent am stat 2 zile fără lumină, într-o enerţie totală. Abia acum 2 ore, într-un sfîrşit, cei de la Union Fenosa s-au încumetat sa repare capriciile naturii, după care toţi consumatorii de energie electrică au putut exclama în unison "URA! AVEM LUMINĂ!" . Fireşte, "Union Fenosa" nu poartă vina fenomenelor necontrolabile ale naturii. După atîţea ani de cînd activează această companie în R.Moldova, ani în care spaniolii au avut un profit solid de pe urma beneficiarilor moldoveni, era şi timpul ca să se investească mai mult în repararea liniilor de transmitere a energiei(care sunt într-o stare deplorabilă) pentru a le face mai rezistente, evitînd situaţiile de deconectare a energiei electrice. Necătînd la faptul că costul unui kWh a ajuns aprope 1 leu, consumatorii nu sunt privaţi de "plăcerea" de-a avea energia electrică deconectată. Fiind obişnuită cu asemenea deconectări încă de pe timpurile pomenite în începutul articolului lumea nici nu încearcă să-şi revendice drepturile, mulţumindu-se cu ceea ce are, fără a-şi da seama că sunt lezaţi de elementarul drept al consumatorului.

Ideea că trebuie să ne mulţumim cu ceea ce-avem e înrădăcinată adînc în conştiinţa societăţii noastre. Cum putem să aspirăm la mai mult cînd noi singuri ne considerăm "de mîină a doua", dîndu-le străinilor voie să ne calce în picioare fără pic de respect?!

...Vacanţa de vis !...

Sezonul estival în plină desfăşurare . Zile aride de vară . Înăbuşeală , toropeală , inerţie , lîncezelă ...Şi , pe cît de straniu nu s-ar părea , dar această stare de zăbuşeală nu se răsfrînge deloc asupra spiritului uman . Precum îi este firea , el se află în continuă căutare de senzaţii , revelaţii şi descoperiri noi . Iar peste tot , de jur-împrejur , nici urmă de plictis ! Ca să te convingi de acest adevăr , e suficient să ridici ochii şi neapărat privirile tale se vor aţinti asupra mulţimii aflată în continuă agitaţie , grăbindu-se în călătorii , excursii , campinguri ...Aflîndu-te în acest tumult canicular , nu poţi să rezişti ispitei de a gusta măcar imaginar din toate provocările şi capriciile acestui anotimp . Gîndurile îţi zboară aievea pe toate meridianele , colindînd în voie cele mai misterioase locuri ale Terrei , de la sălbaticile păduri tropicale şi exoticile ţărmuri pînă la friguroasele şi sihastrele teritorii arctice .

Eu însă , în pofida tuturor tendinţelor de sezon , plutesc pe altă dimensiune spirituală , preferînd a mă vedea în postură de explorator de taine şi frumuseţi ascunse de ghimpii acestei realităţi , de nevoile cotidiene şi mediul plat în care ne ducem zilele . Nu , să nu credeţi că mă gîndesc la comorile ascunse în sălbătăciile Amazoniei sau senzaţia descoperirii Everestului . Dorinţa cea mai arzătoare a acestei veri pentru mine este să-mi petrec cîteva săptămîni în sînul naturii alături de prieteni , cutreierînd plaiurile ţării noastre în toate întinderile sale . Cred că nu este nimic mai incitant decît să hoinăreşti prin satele noastre , de la Giurgiuleşti la Naslavcea , deschizîndu-ţi noi orizonturi şi lucruri nebănuite că ar avea ceva în comun cu poporul tău , iar scurtele nopţi de vară să le petreci lîngă corturi , în faţa rugului ce scînteează feeric în lumina razelor de lună . Traiul nemijlocit în natură îţi prilejuieşte momente unice de reveleţie a lumii din jur , dar şi a lumii tale interioare . E sfînta armonie dintre om şi natură . Acest echilibru necesar dintre măreţia omului şi a naturii fac posibilă viaţa în ansamblu . Nimic nu este comparabil cu atmosfera ce ţi-o poţi crea aflîndu-te în sînul bătrînilor noştri codri seculari sau chiar în preajma păduricii de lîngă casa ta . Şopotul molcom al izvorului , freamătul dulce al frunzelor , bătăile insistente ale unei ciocănitori pornite după hrană , zumzetul unei albini rătăcite în căutarea polenului . Aceste minuni dumnezeieşti fac ca inima ta să palpite într-un val nou de emoţii , te poartă aievea spre alte tărîmuri , făcîndu-te să te simţi după un an de muncă asiduuă cu-adevărat împlinit , relaxat şi reînnoit .
Incursiunile prin cele mai îndepărtate localităţi ale Moldovei ne-ar putea îmbogăţi nu doar bagajul spiritual , dar şi cel enciclopedic. Bisericile , mănăstirile , cetăţile întinse de-a lungul ţării sunt veritabile izvoare de cultură , credinţă şi civilizaţie . Iar împrejurările în care sunt localizate îţi pogoară în suflet oaze de lumină şi seninătate , bucurîndu-ţi ochii şi sufletul cu peisaje de o frumuseţe rar întîlnită .

Şi-apoi , traiul independent , departe de grija celor apropiaţi , fie el şi pe cîteva zile doar , poate constitui o veritabilă experienţă . Numai cîtă plăcere îţi poate aduce strînsul vreascurilor uscate şi prepararea mîncării la ceaun . Somnul după asemenea zile istovitoare , trăite cu maximă intensitate , se dovedeşte a fi cel mai dulce , chiar dacă în locul canapelei comfortabile ai un cort îngust , iar drept pernă - rucsacul . Te simţi în pielea unui legendar west-men căutător de noi teritorii şi pămînturi nepopulate încă . Căci , fiecare răsărit de soare îţi aduce cu el misterul unei noi zile pline de escapade , peripeţii şi dezvăluiri noi .

Cîteva săptămîni , cu siguranţă , e foarte puţin pentru a descoperi şi valorifica toate perlele acestui meleag mioritic , însă pot fi momentele de vîrf ale unei vacanţe reuşite . Fără mari cheltuieli băneşti , cu un rucsac modest ce conţine doar lucruri de primă necesitate şi avîndu-i ca condrumeţi pe cei mai buni prieteni ai tăi , poţi contura profilul unei vacanţe ideale de care peste ani îţi vei aduce aminte cu un zîmbet nostalgic pe buze .

Entuziasmul este în această vară ingredientul principal pentru reţeta vacanţei de vis . Deocamdată , entuziasmul ce-l posed m-a ajutat să-mi schiţez doar imaginar chipul unei vacanţe de nota zece . Dar , pentru viitor (sau , cine ştie , poate pînă la sfîrşitul acestei vacanţe) aceste planuri se pot cristaliza în fapte adevărate . Iar pentru cei care ezită încă încotro s-o pornească ca să aibă parte de clipe de neuitat , le sugerez să apuce calea drumeţiei , iar drept argument incontestabil pot lua cele enunţate mai sus . Drum bun !!!

S-a încheiat prima sesiune de admitere la universităţi. Şi eu am devenit studentă...!!! :)

Recunosc, perioada admiterii de anul acesta a fost foarte tensionată pentru mine, chiar dacă îmi rezervasem cîteva variante de rezervă în caz de nereuşită şi mă pregătisem moral în cel mai serios mod pentru un eventual eşec. Urmăream aproape zilnic pe site-ul Universităţii de Stat dinamica depunerii actelor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi realizam că dorinţa mea de a căpăta un loc bugetar la acest domeniu este mai degrabă utopică decît realizabilă, căci erau deja depuse aproximativ 15 cereri pentru un loc bugetar.(!) În asemenea condiţii măcar un pic de optimism din partea mea era exagerat, ţinînd cont că am media de bacalaureat 9.00 şi în comparaţie cu mulţi dintre candidaţi cedam în acest sens. Beneficiul cel mare în cazul meu a fost că mi-am ales o facultate de vocaţie-Jurnalismul, specialitate care a necesitat din partea candidaţilor scrierea unei probe de creaţie, probă care pentru mine s-a dovedit a fi decisivă întrucît am susţinut-o bine, mărindu-mi astfel media de concurs.
Probabil norocul a fost de partea mea, căci ieri am primit vestea cea mare şi mult aşteptată-am fost înmatriculată la Jurnalism penultima, adică a 10-a pe listă din cele 11 locuri rezervate candidaţilor din mediul rural.Abia acum pentru mine începe adevărata vacanţă! :)

În ceea ce priveşte admiterea de anul acesta, aş mai adauga cîte ceva, cu toate că am mai postat pe blog-ul meu un articol la această temă. Regulamentul nou care presupune doar notele de la bac mi se pare total ineficient. Lacunele acestui nou regulamnt îl vor sesiza, probabil, chiar lucrătorii de la universităţi,începînd cu 1 septembrie care se apropie, care-şi vor da seama c-au selectat din torentul de absolvenţi nu tocmai pe cei mai bun, iar competenţa viitorilor studenţi nu prea cred să justifice şi să îndreptăţească notele de 10 din certificatul de bacalaureat.

N-aş vrea să se creadă că cele expuse de mine sunt general valabile. Mi-ar plăcea să cred că prnosticurile mele nu se vor adeveri, iar universităţile de la noi îşi vor îmbogăţi potenţialul şi resursele intelectuale odată cu venirea pe băncile auditoriilor a studenţilor din anul acest.

Apropo, felicitări pentru toţi colegii mei de liceu care-au ajuns acolo unde şi-au propus, obţinînd majoritatea un loc la buget la specialitatea la care-au visat încă de pe băncile liceului. Vă doresc la toţi succes şi multe, multe realizări în calitate de studenţi!

Pledoaria mea pentru Mircea Badea

De ceva timp( mai exact de cînd sunt în vacanţă) îmi încep fiecare dimineaţă cu emisiunea ”În gura presei” de la postul românesc de televiziune Antena 1 realizată de carismaticul jurnalist şi actor Mircea Badea . A devenit pentru mine un ritual tradiţional şi primesc cele cîteva minute ce le petrec în faţa televizorul drept o veritabilă înviorare spirituală.Am tot dreptul să folosesc cuvîntul ”înviorare” căci aflîndu-mă în postură de spectatoare a acestei emisiuni chiar n-am nici un minut de plictiseală. Emisiunea în sine constă în afişarea celor mai atractive articole ce-apar zilnic în presa română,însă datorită nonşalanţei prezentatorului ei se transformă într-un adevărat "ring" de analize, comentarii (unul mai pipărat decît altul) asupra oricărui subiect din presa cotidiană, de la evenimente de importanţă majoră pînă la viaţa personală a politicienilor, oamenilor de afaceri, jurnalişti, artişti etc.

Descoperind această emisiune, pupularitatea căreia se datorează, mai întîi de toate, capacităţii de analiză, spiritului de observaţie şi curajului de-a spune lucrurilor pe nume moderatorului său-Mircea Badea, vrei sau nu vrei dar simţi lipsa unui astfel de produs mass-media în Republica Moldova. Ar fi ideal să se găsească şi la noi un asfel de Badea, să deschidă ochii cetăţenilor, să-i facă să înţeleagă că realitatea de la noi nu e tocami "în roz" cum apare la posturile de televiziune de la noi, că avem lacune şi rezerve, că regimul sub care zacem nu e unul tocmai îngeresc cum ne este prezentat la emiusiunile tv de la noi. Însă, din păcate unul din principalii piloni ai democraţiei-libertatea cuvîntului la noi în societate nu prea e aplicabil.Păcat că cetăţenii de rînd nu conştientizează acest fapt, mulţumindu-se cu produse televizate eftine şi de proastă calitate care-n loc să te pună-n gardă, îţi aduc pe buze un zîmbet ironic şi-n ochi doar ruşine şi compasiune pentru săracul nostru popor vitregit şi oropsit de soartă.

Motivaţie pentru viitoarea profesie( despre JURNALISM)

Realitatea diversă, avalanşa istovitoare de evenimente/ştiri la care suntem supuşi zilnic necesită din partea noastră o pregătire informaţională solidă, ajustîndu-ne şi integrîndu-ne astfel în sofisticatul mecanism nimit ”societate”. Alături de existenţialele ”a fi” sau ”a nu fi”, verbul ”a fi informat” a devenit un imperativ al secolului XXI. A fi informat însă nu este suficient. A fi informat VERIDIC-iată condiţia la care trebuie să aspire un cetăţean cultivat în spiritul valorilor civice sănătoase.

Această misiune(deloc uşoară, de altfel) îi revine în totalitate celui mai animat actor social(părerea mea pur subiectivă)-jurnalistului. Activitatea jurnalistului/reporterului nu se rezumă doar la sincronizarea unor evenimente banale, scrierea/redactarea unor articole menite doar să umple spaţiul ziarelor, lui îi revine responsabilitatea de a descoperi, mediatiza, transorma orice detaliu neînsemnat într-un fapt de importanţă majoră. Jurnalistul lucrează în interiorul societăţii, între aceşti doi termeni stabilindu-se o coeziune evidentă, dar îşi prezintă munca din poziţia de ”arbitru”, reuşind să-şi păstreze neutralitatea, fiind echidistant şi obiectiv în ceea ce realizează.

Realitatea zilei de azi oferă jurnaliştilor teme şi subiecte într-o diversitate uluitoare, însă puterea jurnalistului constă în capacitatea sa de a le identifica pe cele mai elocvente, de a le prezenta opiniei publice în toată amploarea şi complexitatea lor, aducînd la iveală adevăruri ce merită a fi spuse sus şi tare. În cartea sa ”Media Sapiens”, Serghei Minaev, unul din cei mai mediatizaţi scriitori ruşi contemporani prezintă cititorilor într-o formulă total neobişnuită rolul crucial ce-o deţine lucrătorul mass-mediei în buna funcţiune(şi invers) a unei societăţi. Prin condeiul (mai nou-leptopul) jurnalistului realitatea existentă se poate metamorfoza, iată de ce verticalitatea, responsabilitatea şi obiectivismul sunt calităţile primordiale ale acestei meserii.

Investigaţiile jurnalistice uneori pot schimba soarta nu doar a unei singure persoane sau a unui grup de interes, ci a întregii ţări. De profisionalismul jurnaliştilor depinde, în mare măsură, nivelul de democraţie(transparenţa, libertatea cuvîntului) a soicetăţii în care activează. În acest proces de ”democratizare” care se realizează prin descoperirea situaţiilor şi persoanelor ce vin în detrimentul ei , jurnaliştii sunt supuşi umilinţei, fiind trataţi cu inferioritate, riscului enorm(uneori cu propria linişte şi viaţă). Pentru a pătrunde în haosul prezentului, pentru a prezenta realitatea aşa cum este dar nu cum ne-am dori-o s-o vedem, avem nevoie de jurnalişti oneşti, fideli ideii şi idealului ce-l au, gata oricînd la orice jertfă şi risc în investigarea şi prezentarea obiectivă a adevărurilor în folosul comunităţii.

Existenţa ca cetăţean într-o societate în care mecanismele mass-mediei funcţionează perfect, iar competetivitatea jurnaliştilor este mai mult decît sesizabilă nu numai devine mai eficientă, dar şi mai interesantă .

Încă o dată despre BAC& Admitere

Intentionam sa scriu la acest subiect inca cu doua luni in urma, in ziua in care ma intorsesem plina de dezgust si repulsie acasa de la examenul de bacalaureat la limba si literature romana.Lipsa de curaj, dar si frica de consecintele ce-ar putea urma dupa temerara mea incercare de a lupta cu fenomenul “coruptiei in institutiile de invatamint”m-a facut sa renunt la idée. Acum insa fiind in febra admiterii si aflind despre regulamentul nou de calculare a mediei de concurs care se face doar in baza notelor de la BAC , resemnarea mea interioara a ajuns la extreme si sper ca scrierea acestor rinduri sa ma despovareze cel putin de toata energia negativa acumulata in periada desfasurarii examenelor si cea de postBAC.

E inutil sa povestesc prin ce metode si cum s-a manifestat coruptia la examenele de bacalaureat de anul acesta, caci sunt arhicunoscute publicului larg si n-as face decit sa plictisesc cititorii. Ceea ce ma doare cel mai mult este neglijenta celor de la “lupta impotriva coruptiei” care s-au dovedit total ineficienti.Din aceasta cauza am renuntat sa apelez la “linia fierbinte” ce-a fost lansata fiind sigura ca nu ma voi alege decit cu nervi irositi in zadar si, cine stie, cum a fost si in cazul unui cunoscut de-al meu din nordul republicii, cu mustrari din partea celor care au avut un profit solid din afacerea “bacalaureat 2008”. Cunoscutul in cauza chiar in ziua primului examen sunase la linia fierbinte si instiintase lucratorii de acolo despre toate fraudele si incalcarile atestate, dupa care fusese rugat sa inregistreze video observatiile facute la examenele urmatoare. Dupa ce realizase citeva filmulete video in care se vedea foarte bine lucrurile murdare de dupa culisele acestor examene el sunase inca o data la numarul indicat pentru a-i informa ca detine toate dovezile la miina. Si ce folos?Angajatii de acolo l-au linistit in cel mai frumos si amabil mod, asigurindu-l ca centrul lor de bac nu este un caz unic, ca coruptie si cazuri de mituire s-au inregistrat in mai toata republica si ei se vad neputinciosi de a investiga toate cazurile in particular. No comment! Si ca sa nu credeti ca relatarile mele n-au un support veridic, aceeasi problema a fost abordata in cadrul emisiunii de investigatii jurnalistice de la Radio National “Adevar Desfasurat” realizata de Tatiana Fiser unde s-a ajuns la aceeasi concluzie.

Totusi ma consolam cu idea ca dupa practica de anul trecut notele de la bac nu vor avea un coeficient de importanta atit de mare pentru admiterea in institutiile superioare de invatamint. Nici de data asta optimismul meu nu si-a adeverit asteptarile. Fiind la USM pentru a depune actele am aflat cu stupoare ca regulmanentul de admitere s-a schimbat peste noapte, iar notele pentru care am muncit 3 ani de liceu nu mai conteaza. O mai mare prostie nu cred ca exista. Cei care-au copiat de zor la BAC si-au obtinut o medie nu mai mica de 9.5 vor avea drum verde si la universitate si vor fi admisi fara mari problem, pe cind cei care-au muncit cinstit si n-au mai mult de 9 vor fi nevoiti sa achite si taxa de studii. Ca-ntotdeauna, in tarisoara asta merg toate de-a indoaselea. Mai bine s-ar reveni la experienta din anii trecuti cind candidatii sustineau un examen de admitere. O asa forma de evaluare mi se pare mult mai obiectiva. Sunt sigura daca li s-ar da sa sustina repetat testele propuse la bacalaureat jumatate din absolventi nu numai ca vor obtine note mai joase, dar, in genere, nu vor fi promovati. E un paradox total sa inveti in toti anii de liceu pe 5-6 iar la bac sa obtii 10 pe linie!

Realizez ca toata straduinta mea si visul de-a capata un loc la buget la Jurnalism se naruie, caci prioritate au acei care au bani, si nu merite. Nu zic, sanse exista(am media de bacalaureat 9.00), insa cele 15 locuri oferite la aceasta specialitate sunt prea putine pentru cei mai mult de 200 candidati cu note bune si prea bune, obtinute onest si nu prea.Gindindu-ma la toate acestea si constientizind tragicul dar totodata si comical situatiei nu pot decit sa regret existent ma ca cetatean intr-o societatea imparaginita de minciuna , coruptie si-atita nedreptate.

din interiorul pieţei

Cred că nu există un spaţiu mai propice pentru a observa de după "cortină" cultura unei societăţi decît piaţa, loc unde naturaleţea şi firescul se manifestă în toată amploarea lor. Gălăgia infernală din interiorul pieţii aidoma unui roi de albine într-un ştiubei ce-a luat foc te predispune la un joc extrem de interesant, cel de a observa tot ce se-nvîrte în jurul tău:mîinile grăbite ale cumpărătorilor aşteptînd marfa, vocile ţipătoare a vînzătorilor enervaţi pe cei mai pretenţioşi clienţi, un cîine vagabond ce-aleargă cu o bucată de salam în gură şi înjurăturile vînzătoarei dolofane ce-aleargă să-l "prindă din urmă". :)

E o plăcere(cel puţin pentru mine) să te afli în torentul de cumpărături, unul mai grăbit şi agitat decît altul, fiecare cu gîndurile, preocupările şi problemele lui, dar toţi ajunşi aici pentru a schimba hîrtiile din portmoneu cu produsele frumos aşejate la vitrine, integrîndu-se astfel în banalul proces pe care-l numic "liber schimb" sau, şi mai simplu, "comerţ".

Cea mai mare plăcere însă mi-o produce plimbatul prin compartimentul "Legume&Fructe", mai ales acum vara, cînd piaţageme sub explozia de culori de roşu, alben, portocaliu, verde, mov...! E un deliciu ce-ţi bucură ochii să admiri tejghelele doldora de tot soiul de fructe exotice pe lîngă coşurile de cireşe şi caise pistruiate culese dis-de-dimineaţă şi aduse cu grijă de ţărani la vînzare.

De ce se uită domnişoarele la fotbal?!

Indiscutabil fotbalul este laitmotivul acestei veri, fapt datorat fireşte Campionatului European ce se află pe ultima sută de metri şi care-şi intensifică în popularitate odată cu apropierea meciului din finală. Nu pot să fac anumite pronosticuri, este total ineficient, căci se pare cuvîntul "imprevizibil" a devenit motto-ul acestei competiţii.

Aflîndu-mă în postura de spectatoare, mi-am concentart toată atenţia şi spiritul de observaţie atît asupra meciurilor propriu-zise, cît şi asupra lucrurilor şi fenomenelor sesizabile după limitele stadioanelor. Şi-aici mă refer la reacţia şi răsunetul acestui campionat de avengură în rîndul tuturor amatorilor de fotbal de pe mapamond. În timpul cît se derulează meciurile e o stranitate să întîlneşti pe stradă vreun om; unii stau comod în fotoliu şi urmăresc meciurile în faţa micului ecran; unii împreună cu gaşca urmăresc jocul la ecranele instalate în exclusiv pentru acest eveniment în locurile publice şi de agrement. Şi, dacă în mulţimea de suporteri pînă nu demult era o raritate să întîlneşti repezentanţi ai sexului frumos, apoi acum femeile nu numai că nu mai constituie o minoritate, ci-şi susţin în egală măsură echipele favorite în cel mai pasional mod. S-au schimbat oare atît de tare tendinţele în sport? Urmăresc oare cu interes domnişoarele cei 22 jucători te pe teren şi sunt captivate de jocul în sine sau e un simplu moft de-a fi în rînd cu lumea? Am pus aceste întrebări pentru că nu o singură dată mi-a fost dat să întîlnesc domnişoare care în pofida faptului că n-aveau habar de regulile, tacticile, strategiile acestui joc îşi manifestau mult mai ţipător pledoaria pentru acest gen de sport decît bărbaţii.Uneori chiar e nostim să vezi o femeie care-a stat ţintuită în fotoliu cu pumnii puternic strînşi şi cu ochii ţintă la meci care-ntreabă în minutul 85 în ce tricouri este echipa pe care-o susţine. :)

Nu, să nu credeţi că cele relatate mai sus sunt lucruri valabile pentru toate suporteriţele. Sunt unele mult mai înarmate cu informaţii şi versate în domeniu chiar decît bărbaţii, fapt pentru care le port toată admiraţia. Altă chestie interesantă e că în ultimă vreme mai toţi reporterii sport tv sunt de genul feminin.Oare nu mai sunt bărbaţi pricepuţi în domeniu? Explicaţia e mult mai simplă decît mi-o imaginam. Dacă v-aş pune în faţă două opţiuni: cea de a urmări un reportaj tv în direct de pe stadionul de fotbal realizat de un domn sobru în tricou alb sau cel făcut de o domnişoară simpatică în stil "ştrengăriţă", cochetă şi zîmbitoare, ce-aţi alege? Indiscutabil.Cea de-a doua obţiune. POate în competenţă de materie de fotbal şi cedează domnişoara, însă atmosfera ce ţi-o oferă chipul şi vocea ei te predispune involuntar la jocul ce urmează. Aşa că jos pălăria în faţa iubitoarelor de fotbal!

SMS MANIA

În pofida faptului că servicul SMS se consideră drept cea mai banală şi simlplă funcţiune a telefoanelor mobile ultramoderne, chiar dacă au apărut servicii alternative şi mult mai eficiente de transmitere a datelor, precum MMS-urile sau mesajele e-mail trimise direct de pe celular, remarc că sms-urile n-au pierdut deloc în popularitate. Acest fenomen fiind denumit, pe bună dreptate "
sms mania" . Şi, dacă pînă nu demult adolescenţii erau utilizatorii NR. 1 al acestui serviciu, apoi acum, nu mai este o mirare să vezi pe stradă, în parcuri, în mijloace de transport...( oriunde!) femei, bărbaţi, bătrînei tastînd cu o viteză uluitoare butoanele telefonului cu siguranţa că peste cîteva clipe mesajul lor vor ajunge la destinatar.


Toate bune şi frumoase pînă aici... Doar că, ca şi celelalte lucruri bune cu care te acomodezi uşor, sms-urile au început să creeze dependenţă, şi nu exagerez deloc cînd spun asta. De multe ori mi se întîmplă să observ dintr-o parte comportamentul acestor oameni ( de ce mi-ar fi ruşine să remarc că, într-o oarecare măsură, intru şi eu în tagma lor). Cum poţi să-ţi dai seama dacă te raliezi şi tu acestei categorii? Uşor! Încearcă să renunţi pentru o perioadă de timp( spre exemplu, o săptămînă) la scrierea tradiţionalelor sms-uri, iar dacă începînd cu prima zi simţi o stare de vacuum, lispă, neajuns, te simţi ciudat, neplăcut , să ştii c-ai păţit-o rău!


Atunci cînd ne-aflăm la coadă pentru a achita careva taxe, cînd aşteptăm ore în şir să cumpărăm ceva fiind enervaţi la culme de vînzătorul leneş, cînd aşteptăm cu disperare autobuzul la oprire sau pur şi simplu cînd n-avem ce face...acestea sunt momentele cînd scrierea unui sms devine o necesitate vitală, avînd misiunea deloc uşoară să ne despovăreze de stres şi plicitiseală. Iar efectul nu întîrzie să apară, căci imediat ce ecranul telefonului îţi comunică ştirea "mesaj trimis" simţi un comfort total, de parcă ţi s-a luat o piatră de pe inimă. Însă în această situaţie nu putem să nu observăm comportamentul egoist al expeditorului , căci folosind sms-urile ca pe o de terapie şi o metodă de eliberare de energie negativă, nu ne dăm seama că putem crea discomfort, deranj persoanei căreia îi adresăm acest mesaj. Iar pesroana de la celălalt capăt al conexiunii se vede în stupida situaţie de a-ţi răspunde cu cîteva banalităţi şi cuvinte formale care-i consumă inevitabil cîţiva cenţi de pe cont.


Ce-ar trebui să facem cînd sesizăm că cădem în această "capcană" ? Să-ncercăm să ne debarasăm de această deprindere, să utilizăm sms-urile doar în cazurile de utilitate maximă, în caz contrar riscăm să ne transformăm viaţa reală într-un perpetuu joc virtual. Inovaţiile tehnice au fost concepute să ne faciliteze viaţa, să ajute creierul uman, dar nu să-l înlocuiască....

Limba română la Tiraspol-vorbită doar la ureche

Întîmplarea a făcut ca să ajung în aşa zisa capitală a Transnistriei-Tiraspol tocmai în ziua de 1 iunie, zi în care toată omenirea îşi îndreaptă privirea din cursul său accelerat spre generaţia tînără, spre florile planetei-copii. Străzile Tiraspolului erau ticsite pînă la refuz de cete de copii ce-aveau în mîini baloane de tot soiul de culori, dar n-am fost scutită de "plăcere" de-a-întîlni în cale şi cete de soldaţi şi miliţieni cu revolvere la şold. O combinaţie impresionantă! Dar, din cîte-am observat, prezenţa lor nu mai este un motiv de mirare pentru locuitorii de-aici, e un lucru mai mul ca firesc...

Odată ajunsă captivă în torentul de trecători din centrul Tiraspolului, urechile mele vrînd-nevrînd au fost puse-n gardă, fiind provocate să distingă amalgamul de cuvinte pestriţe slab perceptibile din gălăgia mulţimii. Un joc extrem de interesant, ţinînd cont de caracterul multiligvism al populaţiei din teritoriu. Dominante, fireşte, erau cele din limba rusă, însă nu despre aceasta vroiam să vorbesc. Oricît de tare nu mi-am ascuţit auzul, n-am avut mare noroc să întîlnesc prea mulţi vorbitori de limba română. Ce-i drept, am avut această revelaţie. Doar că a trebui să fac sforţări considerabile, căci chiar dacă şi mai sunt vorbitori de română în regiunea transnistriană, ei nu doar că sunt în minoritate dar fac tot posibilul pentru a-şi eschiva identitatea, avînd probabil complexe din această cauză. Aceasta m-a şi pus pe gînduri. În zadar se vorbeşte despre consolidarea teritorială a Republicii Moldova odată ce nu se va schimba mentalitatea moldovenilor şi vorbitorilor de limbă română din zona transnistriană.

Întîlnisem mai mulţi trecători care vorbeau în română, dar treceau brusc la rusă odată ce observau că sunt priviţi cu suspiciune şi inferioritate de ceilalţi.Alţii, pentru a nu bate la ochi, vorbeau în şoaptă în română pentru a nu fi auziţi de ceilalţi, iar odată ce simţeau asupra lor privirile aţintite a trecătorilor se simţeau jenanţi.E un fenomen pe care eu, ca să fiu sinceră, nu prea îl înţeleg.Uneori această adaptabilitate a poporului nostru devine supărătoare. De ce-ar trebui să ne stîlcim limbile cu o limbă străină renunţînd cu uşurinţă la limba mamei la noi acasă doar ca să le facem pe plac străinilor şi veneticilor?...

Rezolvarea problemei transnistriene nu se va realiza neapărat prin implicarea organismelor internaţionale, ci doar prin noi, printr-o muncă continuă de conştientizare şi sensibilizare a populaţiei din teritoriu. Trebuie să se înţeleagă că noi suntem capabili să soluţionăm problema prin adoptarea unei atitudini, prin mobilizarea eforturilor, iar declaraţiile vor rămîne declaraţii ...(din păcate!)





Oxana GREADCENCO

Eurovission-ul 2008 şi-a desemnat cîştigătorul -Dima Bilan !

Ca să fiu sinceră, ediţia de anul acesta a Eurovissionul-ui mi s-a părut mai puţin impresionantă în comparaţie cu anii precedenţi. Am urmărit spectacolul din finală fără mare entuziasm ( fapt cauzat probabil de necalificarea Moldovei:( ). Însă asta nu înseamnă că n-am avut favoriţi. Chiar cîţiva. Printre care evident se număra şi favoritul NR.1 al întrgului concurs, rusul Dima Bilan, care n-a înşelat aşteptările fanilor săi, avînd o evoluţie spetaculoasă şi un show pe măsură. Aceste calităţi nu numai au trezit admiraţia fanilor săi, dar l-a ajutat să realizeze o performanţă demult rîvnită- să aducă Eurovission-ul în Moskova.

Chiar dacă a evoluat printre ultimii participanţi, Bilan a cîntat şi a încîntat o Europă întreagă cucerind publicul prin ţinuta sa scenică, dar şi prin calitatea interpretării piesei "Believe", piesă care se face tot mai insistent auzită în cadrul majorităţii posturilor tv şi radio europene.

Faptul că ediţia de anul viitor al acestui concurs ca avea loc în capitala Rusiei va constitui probabil un avantaj pentru Moldova, însă ar trebui să ne mobilizeze şi mai mult pentru a ne putea prezenta cu o piesă bună. Ne revanşăm noi ..:)!

Eurovission-ul - show cu papagali

Chiar dacă e considerat drept cel mai de valoare şi prestigios festival de cîntec european, totuşi Eurovission-ul şi-a cam pierdut în ultima vreme din reputaţia de odinioară, acest adevăr fiind recunoscut nu numai de muzicienii profisionişti, dar chiar şi de simplii spectatori care fără vreo mare iniţiere şi pregătire în domeniu au sesizat calitatea proastă a interpretării şi a mai multor piese ajunse în concurs. De vreo 7 ani urmăresc şi eu acest concurs, dar mai ales Eurovission-ul a devenit mai aşteptat şi intrigant pentru mine de cînd a intrat şi Moldova în cursă, mai exact de 4 ani, ani cînd am ţinut strîns pumnii şi am avut emoţii mari pentru băieţii de la Zdop şi Zdup, Natalia Gordienco şi Arsenium, Natalia Barbu şi de-acum anul acesta pentru Geta Burlacu. Cu toate că părerile sunt împărţite la acest capitol, totuşi, după mine, în cadrul acestor ultime patru ediţii Moldova a avut o evoluţie deloc neglijabilă, dovadă e şi faptul că s-a calificat printre cele mai bune 10 ţări de două ori.


Anul acesta Moldova a fost reprezentată de Geta Burlacu. Chiar de la-nceput această decizie a provocat multe reacţii în rîndul opiniei publice de la noi, mulţi minimalizînd şansele Getei şi condamnînd alegerea juriului. Aşa e întotdeauna la noi, nefiind capabili să conştientizăm valoarea unei piese/interpret suntem obişnuiţi să venim cu critice dure şi chiar foarte dure, obiecţii neîntemeiate şi vorbe aruncate aiurea menite doar să distrugă moral şi să descurajeze artistul.În semifinala de marţi Geta a evoluat cu numărul 4 şi, după părerea mea, a avut o prestanţă impresionabilă, înfrumuseţînd spectacolulul nu numai cu o ţinută admirabilă, dar şi cu calităţi vocale deosebite. Cel puţin e părerea mea pur subiectivă. Faptul că piesa nu s-a calificat în finală nu spune nimic, toţi ştim că procedeul de votare nu e unul tocami echitabil şi obiectiv. Asta e ! Nu cred că ar trebui să ne lamentăm, Moldova dispune de un resurse artistice şi creatoare bogate, potenţial care necesită a fi valorificat permanent. Şi, chiar dacă ierarhia valorilor în cadrul Eurovission-ului s-a cam schimbat, asta nu înseamnă că ar trebui să ne prezentăm cu piese şi show-uri de prost gust pentru a cîştiga în pupularitate. Adevăratele valori se decantează. Rezistă timpului.


Precum spuneam, din păcate, Moldova n-a obţinut calificare în finală, însă spre marea mea bucurie reprezentanţii României- Nico şi Vlad Miriţă au reuşit această performanţă. Peste cîteva minute ei vor deschide spectacolul final. Ard de nerăbdare să văd ce surprize rezervă această ediţie ...

A început cursa de "vînătoare" a viitorilor studenţi

Iată-iată procesul educaţional ajunge pe ultima sută de metri, fapt care devine tot mai sesizabil în şcoli şi licee unde elevii încearcă din ultimile puteri şi nădăjduiesc la o medie bună, iar absolvenţii cilcului gimnazial şi liceal rîvnesc cu tot dinadinsul la un "happy end" ce se rezumă şi el la calitatea notelor ce le-ar asigura posibilitatea de-a-şi continua studiile.Tensiunea se intensifică şi ea odată cu trecerea zilelor ceea ce înseamnă că se apropie în ritm de galop examenele! :(Nu mă voi referi la subiectul examenelor, căci este un capitol aparte şi necesită o tratare individuală, lucru ce-l voi face cu siguranţă doar după ce trec de ele (să mă ajute Dumnezeu!). Agitaţi mai mult ca oricînd,ezitînd în obţiunile ce trebuie să şi le facă, elevii absolvenţi au ajuns la o etapă de recapitulare, alţii mai nostalgici, iar alţii dimpotrivă fericiţi la culme că scapă de această "ghilotină" numită liceu şi vor putea în sfîrşit să se bucure de mult rîvnita libertate pe care au visat-o ani la rînd pe băncile liceului.
Chiar dacă mai este ceva timp pînă cînd vom intra în febra examenelor de bacalaureat, totuşi mulţi din colegii mei şi-au făcut alegerea în privinţa facultăţii şi chiar universităţii unde se văd stundeţi. Deopotrivă şi universităţile din Moldova au intrat de-acum în cursa de "vînătoare" a potenţialelor studenţi ce-ar completa bancile universitare în anul de studiu 2008-2009. Dovadă este şi faptul că majoritatea universităţilor chişinăuene au organizat tradiţionalele Zile a Uşilor Deschise menite să familiarizeze absolvenţii cu posibilităţile şi serviciile ce le propune fiecare universitate în parte, oferind o iniţiere cît de cît în orientarea profisională, asistenţă de care viitorii studenţi au nevoie mai mult ca oricînd. Interesată fiind de potenţialul universităţilor din capitală, am participat şi eu alături de colegii mei de clasă la mai multe activităţi de acest gen, reuşind să vizitez 3 din cele mai reprezentative instituţii de învăţămînt superior din capitală: ULIM, UTM şi USM. Recunosc că pînă în ziua de azi aveam o perceţie destul de vagă referitor la procesul de educaţie superior. Tocmai din acest motiv aceste întîlniri cu viitorii studenţi sunt salutabile, căci oferă tinerilor un punct de referinţă, atît de necesar, mai ales acum cînd ne aflăm la un moment de mare şovăire.
Fiecare universitate a depus maxum efort pentru a crea o imagine cît mai atractivă, aceasta garantîndu-le solicitare din partea studenţilor. Mă bucur că mulţi din colegii mei au făcut alegerea corespunzătoare, alegere de o importanţă crucială pentru viitorul profisional al fiecăruia, alegere pe care sper să n-o regrete peste ani.

9 Mai- Memorial al Durerii

”A fost război. Ecoul lui şi-acum mai este viu...”(Grigore Vieru)

Chiar dacă 9 mai pentru europeni este o sărbătoare dublă, totuşi conotaţiile principale a aceste zile o constituie victoria asupra fascismului şi comemorarea celor care au jertfit cu propria viaţă pentru ca noi, predecesorii, să ne putem bucura de pace, cunoscînd termenul de ”război” doar din filme şi manuale de istorie.
S-au scurs mulţi ani de-atunci, de la acel moment crucial pentru istoria Europei cînd se săvîrşise o victorie impresionantă asupra celui mai dezastruos fenomen-fascismul, amintirile se risipesc treptat, numărul veteranilor şi martorilor vii al acelui groaznic eveniment se răreşte cu fiecare an iar odată cu ei se consumă o filă sîngeroasă de istorie. Timpul îşi urmează cursul său firesc, lumea se schimbă, societeatea îşi metamorfozează aspectele odată cu valul de schimbări, însă nimic nu se uită şi nimeni nu este uitat. Dovadă este şi evenimentul la care-am participat astăzi împreună cu colegii mei de liceu- mitingul tradiţional în memoria celor căzuţi în războiul rece. Satul Fîrlădeni a jertfit pentru binele Patriei cu tot ce avea mai scump-feciorii săi, din localitatea noastră plecînd la război 240 de bărbaţi dintre care acasă au revenit doar 140. Cîmpuri împărăginite, copii cu lacrimi pe obraz, neveste disperate, mame îndurerate...Însă puterea de rezistenţă, verticalitatea şi devotamentul ostaşilor noştri au scos ţara din ispas şi acum , din fericire , vorbim despre acest dezastru doar la timpul trecut.
Parcul din centrul satului în care este amplasat monumentului ”eroului necunoscut” astăzi era mai frumos ca niciodată, împodobit într-o mantie de un verde crud, un cer senin, dătător de viaţă, dar mai ales de prezenţa considerabilă a sătenilor care-au găsit de cuviinţă să asiste la acest miting în semn de profundă recunoştinţă pentru cei care au căzut în cîmpul de luptă pentru binele nostru. An de an numărul veteranilor prezenţi la această manifestare se micşorează treptat, hainele bătrîneţelor devin tot mai apăsătoare, însă zîmbetul şi faţa lor senină rămâne aceeşi, servind drept veritabile modele de eroism şi cutezanţă pentru generaţia în creştere. Au mai rămas printre noi doar 8 participanţi la acest război: Mogîldan Trofim, Şapoval Nicolae, Gojan Vasile, Guţu Procopie, Doroşenco Vasile, Tofan Emanuil, Răilean Ion şi Burlac Ştefan . Datoria noastră este să le păstrăm vie memoria celor plecaţi dintre noi, purtîndu-le de grijă celor care au rezistat tuturor greutăţilor şi mai sunt printre noi. În acest sens administraţia locală a satului Fîrlădeni în persoana domnului primar, Filip Şapoval a acordat în semn de mulţumire pentru toţi veteranii cîte 1000 lei iar pentru văduvele de război cîte 800 lei. Fireşte, nu este o sumă considerabilă, dar ţinînd cont de resursele modeste de care dispune primăria noastră, totuşi sperăm că acest suport bănesc va contribui într-o oarecare măsură la îmbunătăţirea traiului veteranilor.

Oxana GREADCENCO

Seminar la informatică

Puterea de calcul a crescut în ultimii ani cu o rată uluitoare, iar noile tehnologii vor continua să contribuie la păstrarea aceluiaşi ritm. Din acest motiv, pentru a rezista torentului de schimbări şi invenţii ce vin să ne îmbunătăţească viaţa e nevoie de o cunoaştere permanentă a noutăţilor din lumea informaţională, verbul “a fi informat” devenind un imperativ pentru omul contemporan .
Chiar dacă numărul orelor de informatică sunt insuficiente pentru a reuşi să descoperim în întregime universul computerului, totuşi pentru noi, elevii, ele sunt un suport real ce ne ajută nu numai să însuşim noile tehnologii, dar ne permit o cunoaştere multidimensională a posibilităţilor nelimitate a celui mai important instrument al secolului XXI-calculatorul, perspectivele ce ni le deschide acesta întru realizarea personală a fiecăruia din noi .
Avînd drept scop familiarizarea elevilor cu diversitatea domeniilor în care sunt aplicabile tehnologiile informaţionale, în incinta Liceului Teoretic Fârlădeni a avut loc seminarul teoretico-practic la informatică desfăşurat în cadrul întrunirii profesorilor din raionul Căuşeni la această disciplină. Pe parcursul seminarului participanţii au avut posibilitatea de a urmări evoluţia generaţiilor de calculatoare, au motivat importanţa colosală a computerului, încercînd să creioneze imaginar chipul calculatorului peste 50 ani, schimbările ce le va produce acesta în dezvoltarea omenirii.În acest sens, această activitate s-a dovedit a fi un veritabil laborator creativ, mai ales cînd participanţii fiind provocaţi de moderatoarea seminarului, dna Lilia Botnari, au prezentat înscenări inedite în care-au prezentat rolul incontestabil al informaticii în medicină, criminalistică şi astronomie. Repartizaţi în trei grupe, participanţii au lucrat eficient la elaborarea mai multor postere, esee, proiecte de lege ce au drept scop implimentarea programelor de informatizare în toate instituţiile din republică. Totodată elevii au motivat importanţa ce-o deţine reţeaua de Internet în procesul de educaţie şi în viaţa personală a fiecăruia, posibilităţile vaste ce ni le oferă această lume virtuală care devine tot mai populară şi accesibilă chiar şi pentru mediul rural. Astfel acest seminar a servit drept etalon de conştientizare a vitalităţii dezvoltării acestei ştiinţe pentru ajustarea la noile necesităţi ale mileniului III , importanţa cunoaşterii computerului pentru realizarea personală şi profesională a fiecăruia în parte.
Omul a creat computerul pentru a-şi îmbunătăţi traiul, însă acum principala sarcină a omului contemporan este exploatarea lui raţională.Computerul trebuie să ajute creierul uman, nicidecum să-l înlocuiască .


Oxana GREADCENCO

Postul Vamal Fîrlădeni aflat sub semnul întrebării

Cum a apărut acest post la marginea satului nu mai ţin minte nici eu.Cert e că aveam pe-atunci vreo 10-11 ani şi eram extrem de mîndră că la numai 100 metri de casa mea va fi amplasat un asemenea "lăcaş"de stat, mai ales că încăperea unde ulterior se vor instala vameşii urma să fie ridicată chiar în preajma locului unde toţi copii din mahala şi-au stabilit loc de joacă.Ce onoare!:)Nu zic, nici pînă atunci n-am fost scutiţi de aşa "onoruri", căci din motivul că satul nostru e amplasat la autoproclamatele hotare cu Transnistria întotdeauna am fost supravegheaţi de miliţienii transistrieni. Plus la asta mai există şi un post al trupelor de pacificare ce separă ultima casă din satul Fîrlădeni de prima casă a cătunului transnistrian Gîsca.O privelişte impresionantă!Unde s-a mai văzut că două sate cu aceeaşi obîrşie(majoritatea fîrlădănenilor au rude,prieteni,apropiaţi în satul vecin Gîsca şi veceversa,necătînd la faptul că populaţia satului vecin e neomogenă,majoritatea vorbind rusa sau ucraineasca) să fie despărţite de tocmai două posturi vamale şi un post de pacificare.Doar imaginaţivă cît timp aiurea, persecuţii, umilinţă, înjosire trebuie să primeşti pentru a trece cu brio aceste trei bariere pentru a ajunge în Gîsca sau eventual în Tighina, oraş situat la doar 7 km de Fîrlădeni unde sătenii obişnuiesc să-şi realizeze mărfurile lor agricole sau să facă cumpărături pentru gospodăria lor. Şi toţi cu legile lor, cu principiile lor, încît nici nu poţi să ieşi din casă dacă n-ai cu tine buletinul de identitate, chiar dacă trebuie doar să te duci la alimentara din satul vecin(care e mult mai accesibilă nouă, celora care trăim la periferia Fîrlădenilor).
După cum spuneam, pe-atunci eram foarte încîntaţi de ideea că vom fi păziţi de vameşii moldoveni, nebănuind că această încercare temerară a Guvernului de la Chişinău de a monitoriza starea de lucruri la graniţă cu Transnistria se va transforma pentru consătenii mei într-un adevărat coşmar.Pentru a-ţi aduce acasă cumpărăturile achiziţionate la Tighina e necesar să le prezinţi vameşilor transnistrieni, apoi celor de la postul vamal moldovenesc. Aceştea, la rîndul lor urmează să stabilească valoarea mărfii, cerîndu-ţi neapărat bonul de plată şi toate actele de referinţă şi chiar dacă dispui de toate documentele necesare nimeni nu scapă basma curată din toată aventura asta, căci vameşii îţi spun fără mare stinghereală şi rezervă că n-ar strica să le laşi măcar cîţiva leuţi sau ruble transnistriene, căci precum zic ei însăşi, toţi suntem oameni, toţi trebuie să mîncăm!Toate bune şi frumoase, doar că neruşinarea vameşilor a început să întreacă orice limită.Văzînd că afacerea a început să devină una profitabilă, începuse să persecute fiecare mijloc de transport ce se deplasa pe ruta Fîrlădeni-Bender,cerînd "tribut" pentru orice aveai în portbagaj, indierent de natura produsului, iar dacă nu dipsuneai de bani la moment, aceasta nu constituia nici un impediment, căci se accepta orice formă de plată, fie că este vorba de cîteva mere sau struguri din coşul pregătit de săteni pentru a-l comercializa la piaţa din Tighina, brînză, ouă...!Nu de puţine ori sătenii au atenţionat organele de drept despre încălcările în cauză, despre neruşinările vameşilor moldoveni, însă orice încercare s-a soldat cu eşec.
Navînd de-acum nici o speranţă că lucrurile se vor reabilita, cetăţenii din Fîrlădeni solidarizîndu-se au organizat un miting în care cereau organelor de vîrf scoaterea acestui post de pe teritoriul satului, acţiune la care au luat parte mai multe organizaţii apărătoare a drepturilor fundamentale a omului, precum OSCE, Comitetul Helsinki, reprezentanţi ai mass-media din republică, organele locale şi raionale.Însă postul a rămas neclintit...Disperaţi sătenii au făcut apel la cele mai importante persoane de stat, organizînd o adunare generală a satului la care au luat parte şi cîţiva deputaţi din Parlament, revendicîndu-şi drepturile şi cerînd Parlamentului să ofere satului Fîrlădeni statutului de zonă de conflict, la fel ca şi localităţilor Varniţa, Hagimus, Corjova, Doroţcaia etc, pentru a beneficia de toate privilegiile ce le prevede acest statut.Din cîte-am înţeles, răspunsul din partea legislativului urmează să apară peste o săptămînă (fapt îndoielnic, de altfel).Dar pînă atunci consătenii mei, săracii mei consăteni trebuie să se înarmeze cu răbdare pentru a suporta umilinţele de a fi persecutaţi şi interogaţi, cerînduli-se explicaţii pentru orice marfă ce-o deţin la întoarcerea din Tighina.Deci, răbdare dragi săteni!

P.S Un material mai amplu la aceasta tema,inregistrari video puteti urmari accesind http://play.md/video/ec49afab-f46b-4430-8780-2da8619cf3b3

Cultul cărţii la noi

Ne place nouă sau nu, dar trebuie să recunoaştem că în zilele noastre a dispărut cu desăvîrşire cultul cărţii. Nu zic, mai există librării(chiar dacă într-un număr nesemnificativ în comparaţie cu edificiile comerciale şi de agrement), mai există şi cititori împătimiţi(ce-i drept pe-aceştia chiar poţi să-i numeri pe degete), există şi scriitori(la acest capitol o ducem cel mai bine.Căci, pe cît de straniu n-ar suna, se pare că numărul scriitorilor depăşeşte cu mult pe cel al cititorilor.Şi, ca să nu jignesc cumva cu aceste cuvinte scriitorii cu-adevărat valoroşi, mă refer la pretinşii "scriitoraşi", cum obişnuia să-i numească Eminescu).
Cum spuneam şi mai sus, la noi încă se mai scrie, şi se scrie mult, însă cantitatea nu garantează nicidecum şi calitatea.Vizitînd librăriile capitale ţi se aruncă-n ochi articole tipografice într-o varietate uluitoare, diverse genuri, diverşi autori, mărimi, culori...şi preţuri !La ultimul termen chiar e cazul să mă opresc, căci preţurile la cărţi cresc cu fiecare an ca pe drojdie.Ca să-şi achiziţioneze un articol nou pentru biblioteca personală( m-ar bucura să ştiu că s-a mai păstrat un asemenea obicei), cetăţeanul nostru trebuie să iasă din casă cu nu mai puţin de cîteva sute de lei în buzunar.Pînă şi o elementară cărţulie de colorat pentru preşcolari de numai cîteva pagini costă minimum 20 lei, nu mai zic de exemplare vaoroase sau enciclopedii care te costă nu mai puţin de 200 lei(echivalentul a 1/4 din salariul unui profesor).
Şi totuşi, în lipsă acută de cititori şi cumpărători de cărţi, anual la noi se editează destul de multe cărţi(nu mă refer la manuale). Precum era şi firesc, din lipsă de susţinere şi finanţare, tot ce iese de sub tipar se editează într-un număr limitat de exemplare, iar noile produse editoriale nu sunt mediatizate suficient în mass-media pentru a trezi curiozitatea şi interesul publicului larg. Deaceea ele rămîn să zacă în praful magazinelor şi librăriilor.Şi e mare păcat. Căci selectiv printre apariţiile de ultimă oră se găsesc cărţi cu-adevărat bune care aduc un suflu nou cadrului literar basarabean. Cărţi ce merită a fi citite.
Din păcate, la noi în societate nu mai este sesizabil dialogul spiritual dintre scriitori şi popor. Pe timpuri, scriitorii erau consideraţi un fel de păstori ai neamului, ocupau un loc decisiv în viaţa social-culturală a ţării. Scriitorii erau cunoscuţi. Veneraţi. Apreciaţi.În anii de renaştere naţională, Uniunea Scriitorilor era considerată cea mai prestigioasă instituţie culturală din ţară, la tribunele sale erau discutate problemele ce ne vizau pe noi toţi, se lucra intens la ridicarea nivelului de cultură. Scriitorii organizau sistematic întîlniri cu cititorii lor, vizitau satele şi cătunele cele mai îndepărtate, mai vedeau care e starea de lucru, ce mai face, cum se descurcă lumea...pe cînd acum? Poate să-mi spună un scriitor consacrat sau măcar şi începător care a fost ultima sa întîlnire cu cititorii, mai ales cu cei din mediul rural?
O societate nu va funcţiona niciodată normal atîta timp cît nu va exista o coeziune strînsă dintre viaţa culturală, socială şi cea politică. Cu regret, la noi aceste trei aspecte nu sunt în consens. Prea suntem măcinaţi de nevoile cotidiene, de goana după bani/avere uitînd să ne îngrijim de cel mai sfînt-de sufletul nostru. Şi totuşi, în această stare de inerţie economică au mai rămas scriitori devotaţi cuvîntului care continue să scrie/publice/editeze chiar dacă munca lor rămîne a fi una sisifică.
Apropo, zilele acestea au fost decernate premiilor literare pentru anul 2007 de către Uniunea Scriitorilor.Iată şi laureaţii :poezie - I. Hadârcă, publicistică - S. Baştovoi, ştiinţă literară - Al. Burlacu, literatură pentru copii - Gh. Calamanciuc, debut - Gh. Matcin. Personal port un nemărginit respect pentru scriitorii care nu contenesc să creadă că totuşi se mai poate schimba ceva , că frumosul va schimba lumea !

Oxana GREADCENCO

Egalitate în genuri?!

Natura a înzestrat specia umană cu puteri fabuloase, uimitoare chiar. Cu toţii am fost binecuvîntaţi de Cel de Sus cu un dar ce ne deosebeşte de regnul animal, cel de a gîndi, a percepe şi de a te face înţeles ce-ar însemna, într-un cuvînt, raţiunea.
În ce măsură ne putem folosi de acest privilegiu milenar ne priveşte pe fiecare în parte. Însă, prin această iniţiere, doresc să combat existentul mit precum că femeile ar fi inferioare bărbaţilor. De provinienţă biblică, acest mit a pus stăpînire pe minţile oamenilor, implantîndu-se tot mai adînc în conştiinţa noastră.
Dar, de facto, epoca în care trăim sau, mai bine zis, realitatea în mrejele căreia ne zbatem ne-aduce şi va continua să ne-aducă exemple convingătoare ce combat cu desăvîrşire această afirmaţie, după mine, eronată.
Femeia contemporană a reuşit să se adapteze la cerinţele existenţiale, începînd să monopolizeze cu iscusinţă toate domeniile vieţii. Nu mai constituie o raritate să vezi o femeie la volan, o femeie remarcată în ştiinţă sau o femeie iniţiată în politică. Şi, cel mai curios e faptul că în orice cicumstanţe s-ar afla, femeia întruchipează perfect şi feminitatea, şi inteligenţa, şi tăria de caracter, depăşind cu mult reprezentanţii ”sexului tare”. Istoria n-a dus lipsă de asemenea femei şi doar la auzul unor nume atît de sonore precum ar fi Jana D Arc, Marie Curie, Valentina Tereşkova sau Elizaveta II-a te convingi de justeţea acestei expresii.
Nu-ncerc să neg rolul incontestabil al bărbaţilor în dezvoltarea omenirii. Şi totuşi, de ce-ar avea bărbaţii vreun previlegiu faţă de femei?Oare, chiar pentru că sunt mai tari?...

Oxana Greadcenco

Alexei Mateevici-Prorocul Unirii

Alexei Mateevici –prorocul UNIRII

16 martie 2008- 90 de ani din ziua naşterii preotului-poet Alexei Mateevici

Fiecare epocă îşi are eroii săi, personalităţile sale devenite ulterior modele veritabile pentru predecesori datorită meritelor, capacităţilor şi calităţilor de excepţie cu care-au intrat în istorie. De obicei, aceşti oameni au un profil asemănător: modeşti, curajoşi, plini de entuziasm şi tenacitate, altruişti, cu gîndul mai mult la idealurile şi aspiraţiile poporului său decît la viaţa şi comfortul personal. Asemenea calificative vin să contureze într-un mod fericit din negura anilor chipul unui OM care exprimă o epocă din istoria şi cultura spaţiului românesc dintre Nistru şi Prut. Vorba e de preotul, cărturarul, poetul şi profetul Alexei Mateevici, cel care a luptat cu toată simţirea sa românească întru împlinirea visului suprem –UNIREA, asta în pofida tuturor restricţiilor de partid existente la vremea aceea . Or, nu era atît de simplu să te declari la 1917 sus şi tare că eşti român şi punctum, vorba marelui Eminescu. Mateevici a avut cutezanţa să o facă . Astfel , la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia ce s-a desfăşurat la Chişinău în perioada 25-28 mai 1917, el avea să declare în cuvîntarea sa ce-a trezit multă admiraţie următoarele : ”Trebuie ştim că suntem români , strănepoţi de-ai romanilor , şi fraţi cu italienii , francezii , spaniolii şi portughezii . Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi . Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă . ” , ca mai apoi să
adauge : “N-avem două limbi şi două literaturi , ci numai una , aceeaşi cu cea de peste Prut“. Aceste mărturisiri de o ţinută patriotică remarcabilă denotă sincera şi neprefăcută dorinţă a lui Mateevici de a-şi lumina şi îndrepta poporul spre calea cea dreaptă , adică spre originile milenare , spre adevărata noastră identitate , spre limba , tezaurul , istoria , credinţa şi , în genere , spre toată fiinţa noastră românească .
Descendend dintr-o familie de intelectuali cu tradiţii vechi patriarhale stabilite în tîrguşorul Căuşeni, a ştiut să venereze frumuseţile şi splendorile meleagurilor locale, imortalizîndu-le în nemuritoarele sale versuri. Faptul ca a văzut lumina zilei la Căinari, iar mai apoi copilărind la Zaim, aflîndu-se de mic copil printre ţărani, printre veşnicile lor chinuri şi necazuri şi-a lăsat o amprentă viabilă în întrega sa activitate literară. Poeziile sale sunt pătrunse de un profund spirit revoluţionar, manifestîndu-şi astfel nemulţumirea şi îngrijorarea pentru “acei ce-n jug şi chin / Pe-a lor spinare ţara ţin , /Cari în robie şi necaz / Voinici , puternici au rămas .“ Aflat mereu printre ghimpii străiniei, departe de adevărata sa dimensiunea spirituală, a purtat corespondenţe permanente cu cei de acasă, dar şi cu distinse personalităţi din Basarabia şi România, precum ar fi Pan Halippa, Simion Murafa, Ioan Bianu, Nicolae Iorga, Nichifor Crainic etc Aceste contacte l-au determinat să reziste vitregiilor timpului în care se afla, deschizîndu-i totodată noi perspective pentru desfăşurarea firească a activităţii sale literare, publicîndu-şi versurile în mai multe reviste de la Chişinău, cît şi din Iaşi .
În aşa mod, în sfîrşit, mesajul poeziilor sale puteau să ajungă la cititor. Se stabilise o legătură organică între Poet şi Popor. Într-o poezie de-a Sa cu titlul “Basarabenilor“ el avea să se adreseze neamului său: “Să ştiţi de nu veţi ridica / Din sînul vostru un proroc, / În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga “. Iar dorinţa sa se realizase, căci chiar el urma să devină prorocul de care amintise .
Am parcurs imaginar biografia acestui scriitor nu pentru a aminti de vredniciile Sale, ci pentru a înţelege o dată şi pentru totdeauna ce-a însemnat şi ce mai înseamnă făptura acestui OM pentru împlinirea noastră spirituală ca neam. Pe lîngă faptul că este autorul “Limbii noastre “, imnul de stat a R.Moldova, Mateevici rămîne în sufletul şi conştiinţa noastră drept cel mai de seamă patriot, iubitor de tot ce este legat în mod esenţial de acest popor. Anume pentru aceste calităţi Mateevici este iubit (şi va fi iubit întotdeauna), astăzi existînd zeci de instituţii de învăţămînt şi străzi ce-I poartă numele, mai multe busturi cu chipul poetului, fiind înfiinţată Casa-muzeu “Alexei Mateevici “ la Căinari şi Zaim. E unicul mod de a-I cinsti şi păstra vie memoria.Căci, precum spunea şi Eugeniu Lovinescu “Pe morţi nu trebuie să-i cinstim numai comemorîndu-i la aniversări şi ocazii solemne , ci să-i aducem printre noi , oricînd e nevoie de exemple şi de îndreptare ; ei sunt şi degete de lumină ce ne arată drumurile şi catapulte ce le curăţă ...“


Oxana GREADCENCO , 17 ani
Liceul Teoretic Fîrlădeni
r-nul Căuşeni

Sărbătoarea Dragobetelui la Liceul Teoretic Fîrlădeni

De Dragobete, dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întîlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cîntînd în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase(folosite pentru descîntece de dragoste), dacă vremea era urîtă se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi poveşti. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decîr ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie pedepsite de Dragobete. Chiar dacă mai ”pedepsea” şi femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putînd fi socotit un veritabil Cupidon românesc .
Chiar dacă şi-a cam pierdut actualitatea de odinioară, totuşi această sărbătoare rămîne a fi una semnificativă în calendarul lunii februarie, fiind aşteptată cu multă nerăbdare de cei care mai contunue să creadă în perpetuarea neamului nostru prin tradiţiile şi valorile ancestrale. Printre aceştea sunt şi elevii Liceului Teoretic Fîrlădeni care au organizat cu această ocazie o serată de odihnă cu genericul sugestiv ”Bună seara, iubire!” . Cuprinzînd un vast program artistic, această manifestare a avut drept scop familiarizarea elevilor cu istoria sărbătoririi Dragobetelui pe meleagurile noastre, originea şi specificul acestei datini. Înscenările, versurile, declaraţiile de dragoste, cîntecele şi dansurile pregătite cu multă asiduitate de clasele a XI-a sub îndrumarea profesoarei Antonina Cucovici au constituit garanţia unei seri de neuitat. Spre final, spectatorilor le-a revenit dificila misiune de a declara ”Romeo”şi ”Julietta” serii avînd ca criteriu felul de prezentare a fiacărui participant . Aceştea s-au dovedit a fi Oxana Pleşco din clasa XI-B şi Eugen Manza din clasa XI-A care au cucerit publicul prin ineditul evoluării lor .
Asemenea activităţi nu sunt străine elevilor liceului nostru, şi totuşi de data aceasta serata s-a bucurat de un succes uimitor . E un fapt ce denotă utilitatea organizării acestor manifestări care pe lîngă caracterul lor educativ, aduc multă dispoziţie şi voie bună (atît de necesară elevilor) după o săptămînă dificilă şi tensionată .

Oxana Greadcenco ,
Preşedintele Senatului de Elevi
Liceul Teoretic Fîrlădeni , raionul Căuşeni

Elogiu tuturor femeilor

Sărut, femeie, mâina ta ...
( Dumitru Matcovschi)

Sărut, femeie, mâina ta
Întotdeauna muncitoare,
Atît de mică şi de floare...
Sărut, femeie, mâina ta .

Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită,
Să odihnească liniştită.
Ca o aripă ce-a zburat.

Copii dorm în cuibul lor...
Nevinovat li-e somnul, mamă:
Tot fără griji şi fără teamă...
Copii dorm în cuibul lor.

Şi-alături mâina ta, aici,
La căpătîi ca o lumină,
Alintătoare şi blajină,
Alături mâina ta, aici .

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă şi de scînteie,
De Împărată şi de Zee ,
Sărut, femeie, ochii tăi .

Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja Soarelui-răsare...
Sărut cuminte vorba ta.

Sărut şi părul tău frumos,
Îmbătător ca o secară
Cînd o-nfioară vînt de seară.
Sărut şi părul tău frumos .

Şi cad, iubito, în genunchi
Şi îţi sărut piciorul, care
De rădăcină e şi doare...
Şi cad, iubito, în genunchi.

Tăcerea-blestemul societăţii basarabene

Pretindem că trăim într-o societate democratică. Acest “adevăr “ ne este implantat zilnic direct în vene, cu mari doze de speranţe, vise neîmpărtaşite şi promisiuni deşarte. Iar noi, fiind un popor cu puterea mai mult în cuvînt şi sentiment decît în raţiune, ne acceptam docili rolul în poveştile fără de sfirsit , trîmbiţate în permanenţă la radio ,TV sau tipărite în pretinsele ziare “independente”. Probabil, din “dorul” şi “stima” faţă de perioada sovietică sau din datoria morala pentru dictonul popular ,, capul plecat, sabia nu-l taie “, în societatea de astăzi mai sunt sesizabile vestigiile vremurilor “de aur “ .
Ne-am obişnuit cu ideea că cineva trebuie să gîndească în locul nostru, să facă ceia ce e de datoria noastră şi , pîna la urmă ,… să mănînce din pîinea noastră, crescută în truda braţelor şi sudoarea frunţii. Muncim pămîntul străinilor în timp ce ale noastre stau pustiite, îngrijim bătrînii vitregi, odată ce acei ce se numesc
“luminoşi ca sfinţii “ îndură foame şi ger, iar copii, cei care sunt speranţa Moldovei de mîine, devin vrînd-nevrînd copii ai străzii .
Iar noi tacem , caci suntem un popor loial , paşnic. Iar asta , Doamne , ne este cea mai cruntă nenorocire şi cel mai aprig blestem. Caci nu întotdeauna tăcerea e de aur ( !)
Atîta timp cît vom pleca capul smerit la orice influienţă internaţională de prost-gust, ignorînd cu desăvîrşire “cei trei stîlpi pe care se ţine neamul”, vorba scriitorului nostru Ion Druţă; atîta timp cît vom pluti într-un imens ocean al inconştiinţei şi crizei de identitate, iar în sufletul nostru se va stinge sentimental vital al trecutului; nu vom exista ca neam. Căci, odată ce scinteia demnitaţii de neam e strivită sub carapacea nedreptăţii şi neştiinţei, odată ce trecutul glorios e absorbit de avalanşa istovitoare a prezentului, un neam nu mai rămîne neam .
În gînd îmi stăruie o întîmplare din copilarie. Împreună cu copii din mahala ne jucam de-a “ baba-oarba”. Cu o batistă îi legasem ochii celui mai mic dintre noi şi cu ajutorul bătăilor din palme stabileam traictoria ce urma s-o parcurgă. Însă, cineva prin viclenie l-a îndreptat spre o surpătura, iar picioarele celui cu ochii legaţi ajunsese drept în noroi. Poate e o asociaţie nereuşită, dar prin prisma acestei întîmplări naive remarc şi mai mult hîdoşenia şi vicisitudinile societatii noastre. Cu batiste de plumb la ochi, orbecăim şi noi prin întuneric, dirijaţi de baghetele “magice” a pseudosalvatorilor noştri.
Schimbarea trebuie să vină de la fiecare . E timpul să ne trezim din “somnul cel de moarte”, să ne unim eforturile în cauza pentru care pledăm, caci “unde-i unul
nu-i putere, unde-s doi puterea creşte “. Această zicală străbună ar trebui să fie un crez pentru cei cu inima româna, ca sunt gata să se jertfească pe altarul cel mai sacru: LIMBA şi CULTURA ROMÂNĂ .
Iar pentru asta, repet : Schimbarea trebuie să vină de la fiecare !

Oxana GREADCENCO

Transfuzie de toleranţă pentru o societate cronic bolnavă...

Nu mai este pentru nimeni o noutate că trăim o epocă a informatizării . Primim zilnic prin intermediul TV-ului , radioului , Internet-ului , cărţilor , ziarelor o porţie mare de informaţie într-o diversitate şi complexitate uluitoare , încît singuri ne uimim cum de e în stare creierul nostru să asimileze atîtea cunoştinţe noi . Însă , precum era şi firesc , o parte minoritară din această cantitate de informaţie depozitată în creierul nostru e folosită şi aplicată eficient în viaţa noastră
cotidiană . De cele mai multe ori , ea rămîne stocată în creier fără ca să fie trecută prin raţiune şi să fie conştientizată . În aşa mod se crează unele stereotipuri privind o problemă sau alta , iar în consecinţă suferă mai multe persoane care nu poartă o vină directă pentru stuaţia în care se află . În cele ce urmează voi încerca să combat existentul mit precum că persoanele infectate cu HIV/SIDA prezintă un real pericol pentru cei care-i înconjoară . Chiar dacă cu toţii cunoaştem metodele de transmitere şi infectare cu acest virus , nu întotdeauna ştim să ne comportăm adecvat cu aceste persoane , tratîndu-le cu frică şi incertitudine .
Infecţia HIV este o boală ca orice alta , omul infectat este la fel ca orice
altul .Adesea este omul de lîngă noi . Astăzi în întreaga lume sunt aproximativ 44 milioane de personae seropozitive , adică infectate HIV .Jumătate dintre aceştea sunt tineri cu vîrste cuprinse între 15-24 ani ! Prin cercetări susţinute s-au obţinut rezultate deosebite în domeniul tratamentului prin descoperirea metodelor antiretrovirale , îmbunătăţindu-se durata şi calitatea celui infectat . Sentimentele discriminatorii reprezintă obstacole foarte mari şi se reflectă în toate domeniile vieţii sociale : activitatea economică , accesul la un loc de muncă , accesul la serviciile publice , administractive , juridice , de educaţie , de sănătate şi alte bunuri şi facilităţi . Persoanele seropozitive au aceleaşi drepturi fundamentale ca orice altă persoană : Dreptul la viaţă ; Egalitate în faţa legii ; Dreptul la muncă ; Dreptul la intimitate ; Libertatea de expresie şi opinie ; Dreptul de a se căsători şi întemeia o familie ; Dreptul de a participa la viaţa socială , politică , culturală etc.Şi , deşi există o legislaţie cu privire la drepturile omului , în practică s-a demonstrat că aceste prevederi sunt încălcate în privinţa persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA , fie din necunoaştere , fie din teamă , fie intenţionat .
Discriminarea este o problemă şi va continua să fie atîta timp cît preferăm să ne ascundem de realitate , atîta timp cît preferăm să fim pe margine , niciodată implicaţi .Atîta timp cît vom compătimi fără să acordăm sprijin , discriminarea va încolţi în inimile noastre şi va creşte mereu , ca neghina ce n-a fost stîrpită la timp din lanul de grîu , iar acum a acaparat toată recolta .Pentru a depăşi aceste momente de grea cumpănă şi a supraveţui , aceste persoane au nevoie de ceilalţi , de înţelegere , comunicare , toleranţă , dar în nici un caz de milă şi compasiune . Trebuie să înţelegem că între persoanele seropozitive şi ceilalţi nu trebuie ridicate bariere , că persoanele seropozitive au aceleaşi capacităţi intelectuale ca şi ceilalţi , că toţi suntem oameni şi putem conveţui în armonie .Integrarea socială a persoanei infectate depinde de modul în care este tratată de cei din jurul său , de atitudinea şi comportamentul acestora .
Persoanele afectate HIV trăiesc cu noi şi încearcă să o facă normal şi demn , bucurîndu-se de tot ceea ce se numeşte ”viaţă” . Luptă cu boala şi deseori trebuie să lupte cu ignoranţa , neînţelegerea şi ostilităţile celor din jur . Trebuie să le respectăm drepturile , să-i acceptăm , să fim alături de ei , fiindcă nu se ştie cît timp vor mai fi alături de noi ...
Nu-i izola sau abandona ! Cu toţii ne temem de ceea ce nu cunoaştem , iar imaginaţia sporeşte temerile . Pentru a îndepărta frica de necunoscut , informează-te !

Oxana GREADCENCO

Traficul de fiinţe umane-robia secolului XX

Încă de la apariţia sa, omul reprezintă elementul cel mai desăvîrşit al acestui univers, simbolul suprem al plenitudinii şi împlinirii prin ratiune. Viaţa, sau mai bine zis, modul în care ne reuşeşte să luăm tot ce-i mai bun de la viaţă ne diferenţiază de ceilalţi, făcîndu-ne în acelaşi timp să fim toţi diferiţi, dar egali. Ne sunt oferite mai multe obţiuni, în rest alegerea ne aparţine …
Deseori neputinţa de a face o alegere corectă, lipsa cuvenită de experienţa, cît şi diversitatea usturătoare a realităţii constituie factorii principali ce duc la inevitabilele eşecuri personale. Eşecuri care, nimijlocit ne marcheaza existenţa, lăsînd amprente adînci în destinul fiecăruia din noi. Un pas greşit poate duce la ruinarea tuturor viselor, ne poate distanţa fulgerător de idealuri şi scopuri
supreme, dar totodata poate servi drept punct de pornire, moment decisiv ce ne determină să începem o filă curată a unei altei vieţi .
Probabil, chiar acum vă întrebaţi ce legătură ar avea cele enunţate mai sus cu tema eseului ce urmează să-l scriu. De fapt, prin această iniţiere îmi propusesem să combat existentul mit precum că victimile traficului de fiinţe umane ar fi nişte persoane dubioase, făra identitate spirituală şi lipsite de orice principii morale. Viaţa de cel mai multe ori ne prilejuieste momente pînă într-atît de imprevizile încit toate tentativele şi incercările de a salva situaţia se dovedesc a fi ineficiente şi inutile. Astfel, vrînd-nevrînd, ne trezim dezarmaţi în faţa realităţii dure din exterior. Odată conştientizat, acest adevăr ar trebui să ne schimbe atitudinea faţă de aceste persoane care au ajuns unde au ajuns nu din propriile intenţii, ci din cauza circumstanţelor nefaste în care s-au pomenit. Înţelegînd aceasta începem a privi la acest fenomen cu-adevărat groaznic cu alţi ochi. Toleranţa ne face să vedem in notiunea de “traficul de fiinţe umane “ nu numai un flagel social devastator, ci şi unul ce atacă specia umana, o degradează, ţintind în valorile şi normele morale obţinute de-a lungul timpului în urma experienţei milenare a omenirii. Vitregiile acestui timp au tocit pîna într-atît din conştiinţa şi demnitatea noastra , demoralizîndu-ne, încit valoarea unui OM a ajuns să se estimeze la cîteva bancnote verzi şi murdare. Oare, de asta ne mai numim “homo sapiens “ ? Oare raţiunea ne-a fost dată ca să devorăm legăturile dintre noi oamenii, să ne facem robi şi stăpîni unii pe alţii ? …
Luaţi-vă ochii de la aceast monitor şi priviţi în jur ! Ce vedeţi oare ? O societate dirijată de instinctul primar al banilor, dezorientată, asemenea unei turme fără baci. Nu judec şi nu condamn pe nimeni. Dar nicidecum n-ar trebui să uităm faptul că aparţinem unei comunităţi, ne supunem anumitor rigori, că societatea noastra are nevoie de decizia fiecăruia din noi precum are nevoie şi de VIITORUL sau . Tot ce ia naştere în sînul unei societăţi, şi cele bune, şi mai puţin bune se datorează felului de a gîndi şi a acţiona a fiecărui individ, deci a fiecărui cetăţean în parte. Deaceea, ar trebui mai mult decît să conştientizăm că viciile şi problemele societăţii noastre sunt, în gala masura , problemele fiecaruia în parte . Iar soluţionarea lor prevede implicarea tuturor membrilor societăţii, indiferent de statutul social, vîrst, sex sau viziuni politice .
În numele viitorului acestei ţări, în numele speranţei şi a credinţei să ne mobilizăm eforturile pentru a combate flagelul secolului XXI – traficul de fiinţe umane. Acesta ar trebui să fie un crez pentru toţi cei ce cred în perpetuerea omenirii, în dăinuirea speciei umane pe acest pamînt. De-a lungul timpului omul a ştiut prin diverse forme să lupte pentru libertatea şi bunăstarea sa. Acum, aflaţi la această răspîntie de veacuri, se simte acut nevoia de a lupta pentru libertate ( cu toate că, conform legii, cu toţii ne bucurăm de autonomie şi independenţă personală), de a evada din colivia numită “ traficul de fiinţe umane “ - fenomen ce ameneninţa durabilitatea societaţii noastre .
Noi, tinerii, cei care suntem viitorul acestei ţări ar trebui să manifestăm un interes sporit faţă de această problemă. Suntem promotorii schimbării. E în puterea noastră să transformăm societatea de azi în una prosperă, lipsită de prejudecăţi ; o societate sănătoasă, mambrii căreia trăiesc în armonie desăvîrşită, fără ca cineva să se numească cumpărător, iar altcineva marfă …
Pentru a crede în viitorul de mîine e suficient să credeţi în puterile tinerilor de azi. Aveţi încredere în tinerii de azi, tineri ce se vor a fi nu numai moderni şi rebeli, dar şi conştiincioşi , informaţi, devotaţi idealurilor naţionale, pregătiţi să lupte cu orice fenomen ce le lezează drepturile sau le ameninţă libertatea . Credeţi în noi !!!

Oxana GREADCENCO

Incursiuni prin Transnistria de azi...

Vorbind cu un străin venit sa ne viziteze ţara , acesta îmi mărturisea că pînă a ne călca meleagurile , numele Moldovei i se asocia doar cu trei noţiuni : Transnistria , Vinurile de la Cricova si Mileştii Mici si traficul de fiinţe umane .Pe cit de obiectiv ne-a judecat ţara francezul nu pot spune , însa cert e că o pata neagră în imaginea Moldovei pe mapamond o constituie conflictul de pe Nistru şi , în genere , tot ce este legat de toponimul “ Transnistria “.Această denumire nu numai ca trezeşte deja repulsie in rîndul claselor politice de la noi şi din lume , dar generează într-un fel teamă , căci anume această regiune a Moldovei este considerată drept focar al nondemocraţiei , inechităţii , acolo fiind răspîndit pe larg traficul de arme şi droguri . Ei bine , sa admitem că cele expuse mai sus este purul adevăr , dar n-ar trebui nicidecum să uităm că Transnistria este populată de oameni ( marea lor majoritate vorbesc româna , în pofida faptului că deţin paşapoarte ruse şi aşa zisele acte transnistriene) , şi nu de nişte monstruleţi subjugaţi lui Smirnov .Cunosc personal persoane ce se cred români în gîndire şi simţire şi nu încearcă să-şi eschiveze identitatea , cu toate că riscă nu numai să fie numiţi “duşmani ai poporului“ , dar se pot alege şi cu mustrări şi pedepse din partea autorităţilor transnistriene .Însă , din păcate , această categorie e minoritară .
Cea de-a doua categorie , cea mai numeroasă de altfel , e constituită din moldoveni ce cunosc adevărul istoric , dar preferă să nu se implice , să rămînă pe
margine .Această postură e cea mai comodă.Pentru dînşii necesităţile spiritualiceşti sunt depăşite de nevoile cotidiene , interese personale şi materiale . Pe de o parte a baricadei stau virtuţile şi idealurile , conştiinţa , verticalitatea şi demnitatea de neam , iar pe cealălaltă parte stau alte interese : salarii decente , servicii comunale ieftine (în comparaţie cu noi , locuitorii de pe malul stîng al Nistrului beneficiază de gaz şi energie electrică mai ieftină de vreo trei ori) , preţuri mai accesibile la toate produsele , dar cel mai important le sunt deschise larg uşile către Rusia-mamă. Iar omul de azi , omul contemporan , fiind mai mult pragmatic şi mercantil decît conştiincios si cumsecade , fireşte îşi alege priorităţile în concordanţă cu comfortul personal , şi nu cu ceea ce-i dictează inima şi bunul simţ .Nu-i judec şi nu-i condamn pe aceşti oameni .Ei sunt victimile directe a unui regim bolnav , regim pentru care orice conjunctură de circumstanţe se transformă într-o armă de atac , iar cel mai tragic e că în calitate de instrumente sunt utilizaţi oameni absolut nevinovaţi , oameni care au dus atîta povara minciunii , încît aceasta pentru dînşii a devenit ceva ordinar .N-au avut dreptul la alegere . Ori , trăim regeşte cu Rusia şi cu fraţii noştri slavi , ori rămîneţi pe drumuri , fără spaţiu locativ , fără salariu şi asistenţă medicală . În aşa siuaţie s-au pomenit cea mai mare parte din locuitorii regiunii de est a Moldovei . Bunăoară , familia mea . Mama , pentru că n-a dorit să renunţe la cetăţenia moldavă în schimbul celei transnistriene , avea un salariu cu 25 % mai mic decît colegele ei , cu toate că muncea nu mai puţin decît cei care aveau în buzunar acte separatiste . Plus la asta , aautorităţile găseau destule pretexte pentru a concedia angajaţii încă netransnistriarizaţi . Şi , pentru că era prea de tot să avem doi şomeri în familie , tatăl a fost nevoit să adopte o altă identitate , păstrîndu-şi altfel locul de lucru , muncind şi pînă azi la o inteprindere din Tighina .Şi nu e un caz unical . Faptul că satul în care locuiesc se află la hotar cu Transnistria , i-a determinat pe mulţi consăteni să aibă acte duble , iar muţi încă mai deţin paşapoarte “născut în URSS “(paşapoartele de tip sovietic sunt valabile pe teritoriul Transnistriei).
Cea de-a treia categorie , cea mai periculoasă şi influentă este cea formată din veneticii stabiliţi aici , în mîinile lor se află toată puterea politică şi de decizie .Iar ceilalţi sunt simple marionete în mîinile lor ...Exemplu edificaor în acest sens este chiar Igor Smirnov , care nu numai ca este preşedintele Transnistriei , dar deţine o poziţie în economia de acolo foarte importantă .Familia sa (mai exact feciorul său) este proprietara Sheriff-ului , companie ce-a monopolizat întreaga piaţă din regiunea de est , avînd în componenţa sa complexuri sportive , reţele de supermarket-uri şi benzinării etc .
Conflictul transnistrian , chiar dacă este foarte mediatizat , rămîne să poarte statutul de ”conflict îngheţat ” . Se vorbeşte de formatul “5+2“ , se poartă aproape zilnic tratative , conferinţe de presă , unii analişti politici şi-au consacrat întreaga carieră profisională acestui conflict , analizează , fac mese rotunde , dezbateri ... dar rezultatul e nul ...! Asta în timp ce populaţia din teritoriu este supusă zilnic umilinţelor . Suferă nu cei de la Chişinău sau Moscova , ci suferim noi , care nu purtăm nici o vină în aceste jocuri politice , noi , cei care suntem nevoiţi să stăm în cozi interminabile ca să ne luăm certificat de migraţie (!) pentru a ajunge la rudele noastre din Tighina sau Tiraspol ; suferă ţăranii noştri , cei care sunt obligaţi să achite taxă vamală că-şi vînd cele cîteva kilograme de brînză , castraveţi sau roşii la piaţa din Bender .Chiar uneori mă mir de unde atîta răbdare şi stoicism din partea băştinaşilor . Şi asta într-o ţară ce se pretinde a fi democratică ...
N-ar trebui să excludem Transnistria din planurile şi viitorul R.Moldova . Căci , chiar dacă vom ajunge vreodată în UE (sper ca măcar prin 2050 să se realizeze acest vis ) , vom intra ca stat omogen şi integru . Autorităţile de la Chişinău n-ar trebui să uite de populaţia din stînga Nistrului . Ba mai mult , e nevoie să se lucreze mai mult cu populaţia de acolo . E o pîrghie eficientă ce poate aduce roade . N-ar trebui să uităm că , în pofida tuturor neînţelegilor existente , Transnistria rămîne un ţinut românesc , multe personalităţi notorii ce-au dus faimă Republcii Moldova în lume îşi au originile în cealaltă parte a bătrînului Nistru . E suficient să aduc exemplul lui Eugen Doga , unul dintre cei de seamă compozitori ai lumii , scriitorii Vladimir Beşleagă , Anatol Codru ş.a , ca să vă convingeţi de acest adevăr .Un dialog cultural , spiritual mai intens ne-ar apropia mai mult de fraţii noştri transnistrieni . Decît s-ar vorbi atîta despre cum să se soluţioneze acest conflict , mai bine s-ar dona bibliotecilor din Bender , Tiraspol , Dubăsari , Râbniţa , Grigoriopol cărţi româneşti , copii de acolo sunt flămînzi de slova românească , de ”Isprăvile lui Guguţă” ale lui Spiridon Vangheli , de ”Amintirile din copilărie ” ale sfătosul bunic humuleştean ...Măcar să ţinem la adăpost copii de aceste jocuri politice murdare . Daţi-le copiilor cei al lor !!!

Oxana GREADCENCO